Viitorul satului românesc, scris de tineri la Summitul de la Sâncraiu

Timp de trei zile, comuna Sâncraiu din județul Cluj a devenit capitala tinerilor din mediul rural, găzduind cea de-a VI-a ediție a Summit-ului Tinerilor din Mediul Rural – un eveniment cu finanțare europeană, dedicat implicării active a noii generații în viața comunităților locale. Peste 125 de tineri din 20 de județe au participat la ateliere, dezbateri și întâlniri cu decidenți, sub deviza „Learn, connect, lead”, transformând experiența într-un veritabil laborator de idei pentru viitorul satului românesc. Întâlnirea de la Sâncraiu, localitate recunoscută ca „Sat European al Tineretului”, a demonstrat că schimbarea vine atunci când inițiativa tinerilor întâlnește sprijinul comunității și deschiderea liderilor.

S-a încheiat Summit-ul tinerilor din mediul rural, desfășurat la Sâncraiu

Acest important eveniment al tinerilor din mediul rural, demarat în România din 2023, are ,,botezul’’ Uniunii Europene, beneficiind de finanțare de la Comisia Europeană, prin Agenția Europeană ERASMUS Plus și Corpul European de Solidaritate ( ANPCDEFP).

Programul urmărește să cunoască nevoile tineretului din mediul rural, să-i sprijine și să-i activeze în comunitățile lor și să poată crea oportunități de participare efectivă, creativă și constructivă în mediul social și economic în care trăiesc.

Trei zile de energie, dialog și idei

La această a Vl–a Summit-ului de mare valoare, au participat peste 125 de tineri din 20 de județe și 50 de comune ale țării, programul oferit tinerilor fiind de o mare diversitate concretizată în 15 ateliere.

Pentru a cunoaște din sumarul acestui program desfășurat timp de trei zile în una dintre cele mai frumoase comune ale județului nostru, Sâncraiu, care are deja ecusonul de ,,Sat European al Tineretului’’ obținut prin strădania tânărului Poka Tivadar, care deși învață în cadrul a două programe de masterat, are puterea de a coordona și activitățile tinerilor din Sâncraiu, prezenți la multe activități culturale, sportive și de altă natură.

Deci, pentru a intra în detalii, ne-am adresat d-rei Andra Camelia Cordoș, responsabil comunicare STMR, care a ținut să menționeze faptul că acest summit se desfășoară sub sloganul ,, Learn connect, lead’’, care are relevanță pentru tineret în a-i ajuta să participe cu toată forța și priceperea lor la schimbarea în bine a satelor lor cu resursele ce le au la îndemână.

În plus, evenimentul contribuie la o mai bună reprezentare a tinerilor din mediul rural în dialogul cu structurile de conducere, facilitând întâlniri, dezbateri, panel-uri în care vocile tinerilor să fie ascultate și luate în considerare atunci când se conturează politicile publice în domeniile ce-i privesc.

Ateliere diverse pentru tineri activi

Pe parcursul celor trei zile tinerii au fost implicați în sesiuni plenare, s-a lucrat pe grupe, dar au avut și dialoguri cu autorități locale, județene și naționale. Tinerii au participat la sesiuni interactive de networking, au aflat multe informații utile despre programe europene, oportunități de finanțare europeană, despre proiectele Erasmus, modele de bune practici din satele noastre și europene.

Vocea tinerilor, auzită de decidenți

În ultima zi a summit-ului a avut loc sesiunea cu decidenții. În acest cadru au vorbit tinerilor Victor Toma, coordonator al programului European Youth Village, Dragoș Pâslaru (online), Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Brian, Parlamentul României, Anca Simion (online), Biroul Parlamentului European, Poka Andrei Gheorghe, primarul comunei Sâncraiu, Daniela Giurgiu, Inspector Școlar județean, Adri Cazacu, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, panelul fiind moderat de Andrei Popescu.

Tradiție și modernitate la Sâncraiu

În toată această perioadă, 30 iulie – 1 august, tinerii s-au bucurat de ospitalitatea conducerii comunei și a locuitorilor Sâncraiului, care le-au oferit o paletă largă de activități, din care nu au lipsit spectacole artistice în care au fost prezentate pe scena noii Case de cultură frumoasele costume, cântece și jocuri tradiționale din zona etnofolclorică Călata. Bazinul de înot cu apă caldă, patinoarul artificial, nu de mult dat în folosință, le-au fost puse la dispoziție, iar cazarea, micul dejun și cina au fost oferite de pensiunile de aici, evenimentul încheindu-se cu un frumos foc de tabără.

Organizat sub umbrela Programului European Youth Village, European Rural Youth Summit are ca scop dezvoltarea strategică a ecosistemului de tineret rural din Europa, reunind tineri din zonele rurale din întreaga Europă, lucrători de tineret, organizatori de tineret și factori de decizie și să ofere o platformă pentru aceștia să-și ridice vocea și să-și împărtășească experiențele și perspectivele asupra activității pentru tineret rural și a dezvoltării rurale.

  • Evenimentul urmărește să creeze contexte de participare, învățare, conectare și dialog pentru alți tineri și lucrători de tineret din Europa, care vor contribui totodată la modelarea viziunii programului la nivel european și a pașilor următori de acțiune la nivel european. Astfel, unul dintre rezultatele așteptate ale Summitului este dezvoltarea de ecosisteme de tineret din mai multe țări sub umbrela programului European Youth Village.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.