Vicepremierul britanic respinge ideea renegocierii tratatelor UE

Marea Britanie se va confrunta cu o “sinucidere economică” dacă va decide să se retragă la  marginea procesului decizional din Uniunea Europeană, a declarat luni vicepremierul britanic Nick Clegg, după ce un sfert din parlamentarii Partidului Conservator al premierului David Cameron s-au pronunţat pentru organizarea unui referendum privind apartenenţa britanicilor la UE, relatează EurActiv.

Germania a evocat recent posibilitatea amendării Tratatului de la Lisabona pentru a crea un sistem de supraveghere bugetară mai strict pentru cele 17 state din zona euro. Mulţi britanici se tem însă că ţara lor, care nu se află în zona euro,  va trebui să suporte costuri suplimentare pentru  salvarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM, formată din ţările ce au adoptat moneda unică europeană) şi în aceste condiţii devin tot mai reticenţi faţă de ceea ce consideră a fi o Europă ce tinde tot mai mult să îi ţină sub control.

Cel mai recent Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană, relevă că doar 35% din britanici cred că aderarea ţării lor la UE a fost benefică.

Totuşi, liderul liberal-democraţilor (partenerul de guvernare al conservatorilor britanici) Nick Clegg este de părere că renegocierea tratatelor UE riscă să “deschidă o cutie a Pandorei, lăsînd Marea Britanie blocată în lupte ideologice şi cereri speciale de la fiecare stat membru”.

“Acestea sînt devieri periculoase într-un moment în care priorităţile nostre urgente sînt stabilitatea şi reluarea creşterii economice”, explică Clegg. “În plus, am rămîne izolaţi în lume într-o perioadă de mari incertitudini”, adaugă vicepremierul britanic.

Într-un interviu acordat postului BBC duminică, premierul britanic David Cameron a declarat că partidul său şi Partidul Liberal Democrat împărtăşesc aceeaşi viziune generală despre Europa, deşi există divergenţe de opinie legate de unele decizii luate la nivelul Uniunii Europene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.