Vestea pe care le-o dă Orban profesorilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că nu a luat o decizie definitivă cu privire la creşterile salariale pentru profesori prevăzute de la 1 septembrie 2020, adăugând, totuşi, că nu crede că există resurse pentru a le putea susţine. Întrebat dacă va mai exista creşterea de salariu pentru cadrele didactice de la 1 septembrie 2020, aşa cum prevede Legea salarizării unitare, Orban a răspuns că nu a luat o decizie definitivă. „Nu am luat o decizie definitivă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred că există resurse pentru a putea susţine aceste creşteri, care, practic, înseamnă obţinerea salariului de la nivelul anului 2022 de la 1 septembrie 2020. Practic, orice altă categorie din sectorul public ar putea cere acelaşi lucru. E suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”, a explicat prim-ministrul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.