Veste bună pentru viitorii şoferi din Gherla

În sfârşit, gherlenii nu mai sunt obligaţi să se deplaseze la Cluj-Napoca sau la Dej în vederea susţinerii probei de conducere pentru obţinerea permisului auto.

Datorită preocupării primarului Ioan Neselean (care s-a implicat serios în realizarea acestei iniţiative prin rezolvarea aprobărilor necesare), candidaţii la şoferit au privilegiul de a susţine cea mai importantă probă în localitatea lor. De fapt, propunerea a pornit de la consilierul local Dorin Farcaş (un profesionist desăvârşit în domeniu), iar Primăria a alocat bani de la bugetul local pentru amplasarea de semafoare, condiţie esenţială pentru desfăşurarea examenului pe traseu. Idee bună, altfel nu reuşeau să obţină aprobările necesare. De asemenea, la mijlocul lunii august au fost revopsite marcajele la toate trecerile de pietoni de pe raza municipiului Gherla, o realizare edilitară remarcabilă a administraţiei locale şi a Poliţiei Rutiere din oraş.

Primele programări în vederea susţinerii probei de conducere pentru obţinerea permisului auto sunt făcute deja pentru data de 29 septembrie 2016. Testarea candidaţilor (sunt destui, mai ales tineri) la volan va începe la parcarea din imediata apropiere a stadionului municipal.

Până în prezent, cei mai mulţi gherleni au urmat Şcoala de şoferi aparţinând cunoscutei şi apreciatei firme dejene „Vasrom”, unde orele de conducere maşină au fost predate de buni meseriaşi, iar rodul acestor eforturi a fost reuşita deplină a candidaţilor.

SZ.Cs.       

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.