Veste bună pentru românii din Ucraina care vor să studieze în România

Executivul a adoptat joi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii.

Acordul, semnat în luna august, la Bucureşti, va actualiza cadrul convenţiei care reglementează la ora actuală recunoaşterea reciprocă a actelor de studii şi a titlurilor ştiinţifice. Convenţia datează din 1999 şi de atunci nu a mai fost modificată, se precizează într-un comunicat transmis, joi, de Guvern.

Actualizările prevăd recunoaşterea reciprocă a perioadelor de studii din învăţământul preuniversitar, precum şi recunoaşterea diplomei de licenţă, a diplomei de licenţă şi master şi a oricărei alte diplome de studii universitare cu o durată de 5-6 ani, eliberate în România, cu diplomele de studii universitare de Specialist şi Magister, eliberate în Ucraina.

„Prin adoptarea proiectului de lege şi, ulterior, ratificarea Acordului, reglementările în domeniu vor fi actualizate în raport cu normele europene transpuse în legislaţia naţională şi cu modificările legislative întreprinse la nivelul sistemelor naţionale de învăţământ din cele două state, inclusiv stabilirea Cadrului Naţional al Calificărilor”, transmite biroul de presă al Guvernului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut