Veste bună pentru Floreșteni

Modernizarea străzii Eroilor din Florești intră în următoarea etapă, a anunțat primarul Bogdan Pivariu. Mă bucur că vremea permite menținerea ritmului accelerat al lucrărilor. Primii 320 metri liniari de asfalt au fost turnați pe partea carosabilă (de la intersecția cu str. Teilor până spre Eroilor nr. 266), pe banda a treia a noului drum modernizat”, a transmis edilul.

Noua strada Eroilor va trece de la două la trei benzi de circulație, va avea piste de biciclete, trotuar, alevolă, zonă verde. De asemenea, vor fi plantați și pomi unde locul va permite.

Potrivit indicatorilor tehnici ai proiectului, asfaltarea ar urma să se facă pe o lungime de 1.125 metri lungime, respectiv 13.250 metri pătrați. Cele trei benzi de circulație vor avea o lățime de 3,25 metri fiecare.

De asemenea, se vor realiza 4.190 metri pătrați de trotuare, respectiv 1.950 metri pătrați de piste de biciclete, care vor avea o lățime de 2,20 metri. Pentru acoperirea Văii Sănăslaului va fi nevoie de 182 de metri de structură metalică și 110 metri pătrați de beton.

Amintim că, în luna ianuarie a anului 2021, firma Construcții Napoca, responsabilă cu lucrările de pe strada Eroilor, a reziliat contractul cu Primăria Florești.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut