Ventilaţie şi apă minerală la locurile de muncă în perioadele de caniculă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj reaminteşte angajatorilor obligaţiile ce le revin, conform Ordonanţei de Urgenţă 99/2000, în perioadele de caniculă, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme (care depăşesc +37° C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel), angajatorii trebuie să asigure: ventilaţia la locurile de muncă * alternarea efortului dinamic cu cel static * alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer * asigurarea apei minerale adecvate, cîte 2-4 litri / persoană / schimb * asigurarea echipamentului individual de protecţie * asigurarea de duşuri.

Dacă temperaturile ridicate extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv, şi măsurile minimale nu pot fi aplicate, trebuie luate şi următoarele măsuri: * reducerea duratei zilei de lucru * eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru – pînă la ora 11 şi după ora 17 * întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

De asemenea, trebuie luate măsuri şi pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, prin: * asigurarea de angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate * asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate * trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

IT avertizează că sînt contravenţii, şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, încălcările prevederilor art. 8 din O.G. 99/2000, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încît să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut