Transilvania Bikefest, la a XXV -a ediție

În această minivacanță prilejuită de Ziua Copilului și Rusalii, Băile Cojocna a cunoscut, în premieră, cea mai numeroasă prezență a cailor putere de pe două roți organizată de Clubul Sportiv Transilvania Bikers.

Din datele obținute de la președintele temerarilor motocicliști, Olimpiu Chindriș, la actuala ediție au fost prezenți peste 1.000 de participanți, din care peste 750 au participat la defilarea cu motocicletele ce a avut loc pe traseul Cojocna – Cluj-Napoca și retur, rulând sub supravegherea echipajelor de la Poliție și Jandarmerie. De reținut este și faptul că cel mai în vârstă motociclist al ediției acestui an este un băimărean, care a împlinit respectabila vârstă de 84 de ani.

În cele trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, motocicliști din numeroase județe ale țării, dar și din Germania, Italia, Ungaria și alte țări europene, s-au bucurat de un program atractiv din care nu au lipsit concertele unor trupe rock, diferite concursuri cu premii, focuri de artificii, striptis, baie și concursuri în bazinele cu apă sărată, dar și o bună ofertă găsita la chioșcurilor și terasei de alimentație publica de aici.

Directorul stațiunii Băile Cojocna, Dorel Timofte, contactat telefonic, a ținut să precizeze că deschiderea sezonului estival al stațiunii turistice a coincis cu organizarea festivităților prilejuite de Ziua Copilului, în care intrarea a fost liberă pentru cei mici și părinții lor, iar programul a avut suficient amuzament și interes pentru micuții Cojocnei, la fel ca și Bikers, care a fost și o premieră absolută în această zonă a Câmpiei Transilvane.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut