Vene Vii – Cea mai mare bază de date de donatori de sânge

Asociația „Creștem România Împreună”, în parteneriat cu Institutul Național de Hematologie „Prof. Dr. C. T. Nicolau” lansează, la nivel național, proiectul „Vene Vii”, adresat donatorilor voluntari de sânge din toată țara.

„Statisticile îngrijorătoare ne arată că doar 2% din populația României donează sânge, iar numărul donatorilor este în scădere. (…) Proiectul își propune să crească interesul populației pentru cauza donării de sânge și să determine cât mai mulți oameni să doneze, oferindu-le și celor care nu pot dona din diferite motive, posibilitatea de a contribui” – precizează inițiatorii proiectului „Vene Vii”.

Potrivit acestora, platforma Vene Vii „este locul unde voluntarii se pun la dispoziția celor aflați în nevoie. Mergând la centrele de transfuzie sanguină, ei se vor înregistra automat într-o bază de date, ulterior fiind contactați pentru a li se reaminti că este momentul să doneze din nou, pentru a fi anunțați de o eventuală criză apărută în urma unui eveniment nedorit sau dacă este nevoie de o grupă rară de sânge. De asemenea, ei vor putea să invite, prin intermediul platformei, prieteni care să se alăture cauzei donării de sânge. În urma fiecărei donări ei vor primi puncte de implicare socială, iar aceste puncte le vor aduce cu timpul anumite beneficii”.

Aplicația de mobil „Renaște România”, ce stă la baza proiectului „Vene Vii”, este cea care ajută voluntarii să strângă punctele de implicare socială, să obțină „Diploma de donator” și să intre în baza de date pentru a putea fi contactați la nevoie.

„Aplicația «Renaște România» unifică cei peste 20.000 de volutari pe care asociația îi are la ora actuală, precum și celelalte proiecte pe care le derulăm (Plantează în România și Mallțărănesc), mecanismul de funcționare fiind următorul: fiecare voluntar descarcă aplicația «Renaște România» pe mobil, iar după donare, odată cu adeverința de donator, voluntarul primește un fluturaș conținând un QR Code unic pe care îl scanează cu aplicația. După scanare, sistemul alocă un număr de puncte implicare socială și diploma de donator generată automat, care este trimisă pe email-ul donatorului” – informează inițiatorii proiectului.

Detalii despre proiect, pe site-ul www.venevii.ro și pe pagina de facebook.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.