Vechii liberali clujeni şi-au desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare

Liberalii trebuie să-şi definitiveze până în 21 august listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din acest an, urmând ca acestea să fie validate în 26 august la Braşov, unde va avea loc Liga aleşilor locali. Potrivit unor surse, la nivelul filialei PNL Cluj, vechii liberali şi-au stabilit deja ordinea candidaţilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Vechii democrat liberali încă mai analizează propunerile pentru Parlament, însă în aceste zile şi aceştia vor finaliza lista cu candidaţi pentru competiţia electorală din această toamnă.

Din informaţiile obţinute de Făclia de Cluj, vechii liberali s-au reunit, săptămâna trecută, în cadrul Biroului Permanent Judeţean pentru a analiza candidaturile pentru Parlament. Înscrierile pentru alegerile parlamentare s-au făcut încă în perioada aprilie-mai a.c., odată cu întocmirea listelor pentru alegerile locale, iar acum vechii liberali au stabilit ordinea în care cei care doresc să obţină un mandat de parlamentar se vor regăsi pe listele electorale. Astfel, în urma evaluărilor şi a votului din Biroul Permanent Judeţean s-a stabilit următoarea listă pentru Camera Deputaţilor: deputatul Adrian Oros, prorector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Marius Mânzat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Dan Tarcea, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Dorin Lojigan, primar al municipiului Câmpia Turzii, Mircea Abrudean, expert în fonduri europene, fostul deputat Mircea Puşcă, Irina Muntean (Câmpia Turzii), deputatul Radu Zlati, consilierul judeţean Giulian Groşan, consilierul local Sabin Sărmaş, fostul primar al municipiului Gherla, Marius Sabo şi Iuliu Sânmărtean, preşedinte al PNL Gherla. La Senat, vechii liberali îl propun pe prima poziţie pe lista de candidaţi pe Marius Nicoară, acesta fiind urmat de consilierul judeţean Gabriel Gârboan.

Contactat telefonic, senatorul Marius Nicoară, fost copreşedinte al PNL Cluj nu a negat faptul că vechii liberali s-au reunit în şedinţă pentru a conveni asupra listei de candidaţi pentru Parlamentul României. Liberalul a precizat însă că cei care deţin în prezent funcţii în administraţia publică şi-au anunţat intenţia de a se retrage din competiţia electorală de la sfârşitul anului pentru a-şi onora mandatul faţă de cetăţenii care i-au ales în iunie. Senatorul clujean a mai spus că deja au fost şi contestaţii cu privire la lista aprobată săptămâna trecută, precizând că în zilele care urmează lucrurile se vor definitiva, astfel încât până în 21 august PNL Cluj să poată prezenta Biroului Permanent Naţional lista finală cu candidaţi.

Cît priveşte foştii democrat liberali, potrivit surselor noastre, aceştia şi-au întocmit o listă cu candidaţi pentru cele două camere ale Parlamentului însă, deocamdată, nu s-a decis ordinea acestora. După ce şi foştii democrat liberali vor stabili pe cine aruncă în lupta electorală, propunerile vechiului PNL şi vechiului PDL vor fi analizate pentru a se vota o singură listă pentru Parlament.

Surse liberale susţin că, potrivit unor înţelegeri, pentru alegerile parlamentare, vechii liberali clujeni vor avea mai multe locuri eligibile pe lista electorală întrucât foştii democrat liberali au avut posibilitatea să-şi promoveze mai mulţi candidaţi la alegerile locale din iunie.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.