Vară fierbinte pentru tânăra interpretă Larisa Gurzău

Abia a împlinit vârsta de 13 ani, talentata interpretă de muzică populară din Gherla, Larisa Gurzău are un program deosebit de încărcat în acest sezon estival. După ce a onorat cu succes Festivalul internaţional de folclor „KOSTOSKI” din Macedonia, în weekendul trecut a participat la două manifestări artistice desfăşurate în ţară. În prima zi a evoluat pe scena ediţiei a XXIII-a a Festivalului naţional de folclor „Sus, sus, sus la Moţi, la Munte” , ce a avut loc în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, iar sâmbătă 20 iulie a fost prezentă pe scena Sărbătoarei Portului Popular organizat de Parohia Ortodoxă Gădălin, comuna Jucu, eveniment aflat la a VI – a ediţie. La ambele spectacole a interpretat două melodii de muzică populară din zona Someşurilor. Între timp a cântat şi în cadrul unui moment festiv organizat de Clubul Rotary Gherla, unde a fost premiată de gazde. În această vară, eleva clasei a VII – a a Liceului Teoretic „Petru Maior” Gherla, mai are o invitaţie din Grecia.

Mesagerul muzicii populare gherlene şi-a lansat recent primul ei CD „Am acas la mine-n sat”, album ce cuprinde 12 melodii, unele prezentate deja publicului cu prilejul concertelor susţinute.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.