Valul de căldură afectează centrala nucleară din Ungaria

Centrala nuclearoelectrică Paks din Ungaria a redus producţia unuia dintre cele patru reactoare ale sale cu 243 MW din cauza temperaturii ridicate a apei din Dunăre, pe fondul unui val de căldura record, a anunţat sâmbătă operatorul centralei, MVM, pe site-ul său, informează Reuters.

MVM a explicat că o măsurătoare efectuată sâmbătă dimineaţă a arătat o temperatură a apei de răcire în aval de centrală de 29,7 grade Celsius, depăşind pragul de intervenţie de 29,5 grade Celsius.

Inginerii au început să reducă producţia reactorului 3 la ora 14.00 GMT, a precizat compania.

Legislaţia ungară impune controale regulate ale apei de răcire din aval atunci când temperatura Dunării depăşeşte 25 grade Celsius.

Experţii vor efectua un nou set de controale ale temperaturii începând de duminică, ora 09.00 GMT.

Măsurile ulterioare vor depinde de rezultatele controalelor de temperatură de duminică.

Ministrul ungar al energiei, Istvan Kapitany, a declarat că gospodăriile nu vor întâmpina nicio modificare din cauza producţiei reduse a centralei.

Ministrul a cerut anterior gospodăriilor să îşi reducă între orele 16.00-19.00 GMT consumul de energie electrică pentru a reduce solicitarea reţelei electrice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.