Valeriu Varvari (1934-2012)

Poet, prozator, dascăl, Valeriu Varvari s-a născut în 8 martie 1934, la Rebrişoara (jud. Bistriţa-Năsăud). A urmat cursurile Liceului „George Coşbuc”’ din Năsăud (1952) şi ale Facultăţii de Filologie, Universitatea „Victor Babeş” din Cluj (1957). A fost redactor la revista „Tribuna”, inspector la Secţia de Învăţămînt şi Cultură a Regiunii Cluj, director la Şcoala Generală Nr. 13 Cluj şi profesor de limba şi literatura română, gr. I, la Liceul Nr. 10 şi la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”. În 1991devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează în revista „Tribuna” cu povestirea Ţigăncuşa (1958). Colaborează cu proză şi versuri la „Tribuna”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Tribuna Şcolii”, „Cetatea Culturală” etc. A publicat mai multe volume, printre care: 1100 de zile risipite, povestiri, 1975; Soarele de pe Ararat, roman, 1981, Colina zorilor, povestiri, 1986; La steaua singurătăţii, sonete, 2003; 2004; Cînd vin apele mari…, nuvele şi povestiri, 2005.

Într-un interviu, aflăm următoarea profesiune de credinţă: „Pentru mine scrisul este o artă de excepţie. Arta de a reda viaţa în imagini cu o forţă artistică de mare sugestie, cu o impresie de mare adevăr, în aşa fel încît să-l cucerească pe cititor, să-l convingă, iar acesta să se regăsească în unele din întîmplările şi trăirile personajelor. Nici un subiect, nici o întîmplare, nici un episod din viaţă nu sînt tabu pentru literatură, dacă autorul este un artist autentic şi ştie să re-creeze viaţa într-un nou spaţiu, acela al artei. Astfel literatura, ca şi pictura, muzica, sculptura devin cele mai minunate zone de refugiu şi de regăsire a omului, întocmai ca natura”.

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România este alături de familia îndurerată şi deplînge stingerea din viaţă a unui membru respectat al breslei. Odihnească-se în pace!

Pentru cititorii săi, alăturăm un sonet.

LXXX

Să ne-adunăm, amurgul întîrzie

Pe chipul nostru-n joc de flăcări vii,

Sîntem la ora întrebărilor tîrzii

Se duc cocorii-n sud, cînd o să vie

Mai ştii dacă-amîndoi în ochi ne vom privi?

Ne tulburăm, prin suflet o stafie

De dor, de ne-mpliniri, de ce-o să fie?

Îşi poartă paşi din noapte-n zori de zi.

Eternă doar iubirea va rămîne

Cu mult-puţin, ce-a fost şi ce-a trecut

Ca un şuvoi, cascade şi fărîme

De stropi, de amintiri cu glas tăcut,

Ce moare azi, să reînvie mîine –

În zori mereu e-un veşnic început.