Val de spargeri şi furturi în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca

Poliţiştii clujeni se confruntă în ultima perioadă cu un adevărat val de spargeri şi furturi în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit unor informaţii, persoane necunoscute au pătruns în ultimele zile în incinta mai multor firme şi birouri în care se desfăşoară activităţi liberale din zona centrală. Din primele informaţii reiese că hoţii au intrat în sediile respective prin forţarea ferestrelor şi uşilor. Numai în cursul dimineţii de miercuri Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la două spargeri pe Bulevardul Eroilor. Din cercetări a reieşit că hoţii au sustras laptopuri, bani şi alte bunuri. Totodată, în ultima perioadă, persoane care locuiesc în zona centrală au reclamat mai multe furturi de biciclete.

Deocamdată, poliţiştii nu au reuşit să identifice autorii, însă, din informaţiile vehiculate, cercul de suspecţi este destul de restrîns.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.