Vacanţă binemeritată pentru elevii gherleni

În ziua de astăzi nu orice părinte poate să-şi permită să trimită copiii la munte sau la mare. Posibilităţile financiare ale multor familii  sunt limitate, abia ajung pentru traiul zilnic, nu să mai scoată din buzunar bani pentru un sejur pe litoralul Mării Negre sau în staţiunile montane. Chiar de aceea sunt de mare folos acţiunile umanitare întreprinse de diferite fundaţii sau organizaţii nonguvernamentale. Dar, mai sunt şi alţii care sar în ajutorul copiilor fruntaşi la învăţătură sau laureaţi ai unor olimpiade şi  concursuri şcolare.

Astfel, zilele trecute, un  grup de şase elevi şi trei profesori însoţitori din municipiul   Gherla au avut parte de o vacanţă plăcută şi atractivă în frumoasa staţiune de pe malul Mării Negre, Costineşti. Este pentru al cincilea an consecutiv când Rotary Club Gherla  (preşedinte, Vasile Petean) derulează o acţiune prin care sunt premiaţi elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar şi cu o purtare bună. De fapt, acestea sunt criteriile după care se  orientează an de an organizatorii, adică rotarienii gherleni, care în perioada următoare vor mai derula şi alte acţiuni umanitare, aşa cum ne-au obişnuit deja şi despre care relatăm cu multă plăcere şi în paginile ziarului nostru.

Tinerii gherleni, cât au stat pe litoral s-au distrat, au făcut baie şi plajă, iar la finalul sejurului şi-au împărtăşit impresiile. La începutul noului an şcolar vor avea ce povesti colegilor lor!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.