Vă rog frumos să ne scuzaţi!

RADU VIDA

Raportul unei comisii independente arată că mii de copii au fost abuzaţi sexual în instituţiile catolice olandeze. Este evident faptul că lucrurile sînt mult mai murdare decît s-a putut constata şi proba. Asta pentru că orice biserică este o instituţie închisă cînd vine vorba de nemernicii şi, indiferent de natura lor, nelegiuirile sînt acoperite atît de ierarhi, cît şi de cei mai neînsemnaţi slujitori ai Domnului.  Şi în cazul Olandei s-a constatat că oficialii bisericii nu au răspuns adecvat situaţiei şi nici nu au ajutat victimele. Nici un cuvînt despre justiţie, condamnări, recompense morale şi materiale, destituiri etc.

Comisia despre care vorbeam a primit 1800 de plîngeri legate de abuzuri în şcolile catolice, seminarii şi orfelinate. Scandalul s-a extins şi, în consecinţă, aripa olandeză a Bisericii Catolice a convenit să lanseze un sistem de compensaţii pentru victime. Sumele, spune comunicatul, pornesc de la 5.000 de euro la 100.000 euro. Sigur, totul în funcţie de natura abuzului, de concluziile unor experţi independenţi şi alte  multe criterii, toate menite a eluda pînă şi plata acestor sume. Dacă am înţeles bine, putem traduce cam aşa: preoţii şi personalul din aşezămintele bisericeşti îşi fac de cap, lasă traume de neşters, poate, în existenţa unor minori nevinovaţi şi, în final, dacă se descoperă, se dovedeşte ş.a.m.d. biserica, din banii enoriaşilor şi din contribuţiile statului, plăteşte. Bani. Sume care, desigur, ajută într-un fel la reabilitarea celui abuzat. Dar acţiunile continuă. Pentru că prelaţii sînt mutaţi, li se pierde urma prin cine ştie ce cotloane ale ţării şi nu apar, decît dacă repetă abuzul. Care, nu-i aşa, trebuie dovedit, analizat, probat etc…

În general, abuzurile petrecute asupra minorilor în asemenea comunităţi poartă aura incertitudinii. Nu numai jena, nu numai frica pentru un pat nenorocit, o şcoală de meserii şi o oarecare perspectivă pentru copiii loviţi de soartă fac ca lucrurile să treneze. Dar superiorii celor care recurg la acte sexuale deviante devin complici, iar omerta pune, de multe ori, capăt oricăror cercetări. Ba, mai mult, în cazuri de răsunet chiar şefii bisericii ies în peisaj şi, neruşinaţi, cer iertare victimelor.

Să nu credeţi că am ceva cu Olanda. Biserica Catolică a fost de mai multe ori scena unor dezvăluiri uluitoare. Din America pînă în Filipine, din Italia, pînă în Macao, abuzurile preoţilor s-au soldat cu „scuze” publice şi cîţiva crăiţari ajunşi în buzunarele victimelor. Asemenea fapte s-au constatat şi în alte comunităţi religioase şi nu mică a fost indignarea cetăţenească la aflarea sentinţelor, mai mult decît blînde, la adresa făptuitorilor.

Evident că măsurile indulgente nu fac altceva decît să încurajeze fenomenul. Demascarea abuzurilor şi instituirea unor recompense băneşti sînt în firea lucrurilor. După cum, tot în firea lucrurilor ar fi ca boala (şi nu pun ghilimele, pentru că am convingerea că-i boală), devianţa, deci, să fie tratată medical. În izolare totală, desigur. Şi pentru că asemenea abuzuri au început să iasă la lumină tot mai des, n-ar fi rău să se taie de la rădăcină răul. Desfiinţarea şcolilor religioase ar fi o soluţie. Credinţa şi slujirea ei se pot învăţa şi în alte condiţii decît în cele ale unor spaţii ocrotite de legi speciale. Iar transparenţa învăţămîntului, oriunde s-ar desfăşura el, înlătura, dacă nu în totalitate, măcar parţial, tentaţia. Pentru că, să recunoaştem, cele mai multe acte de abuzuri asupra minorilor se petrec în cadrul comunităţilor închise, departe de controlul societăţii civile.

Aviz şi celor de pe meleag…