Va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că a făcut propunerea vis-à-vis de numele sportivului care va fi prodrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, decizia finală urmând să aparţină, totuși, Comitetului Executiv al COSR. Primul portdrapel al României la Jocurile Olimpice a fost tiristul Șerban Manciulescu, la ediția berlineză din 1936. Acum patru ani, drapelul României a fost purtat la Rio de Janeiro de gimnasta Cătălina Ponor. Kaiacistul Aurel Vernescu este singurul portiv român care a purtt drapelul tricolor la trei ediții ale Jocurilor Olimpice.

 

Este greu de crezut că acesta din urmă nu va da undă verde ca sportivul propus de COSR să fie portdrapelul României la cel mai important eveniment sportiv al anului viitor. Canotajul ar putea fi disciplina cu cei mai mulţi sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo dacă va reuşi să califice şi echipajele feminine şi masculine de 8+1, a susținut Covaliu. „Emoţii sunt doar legate de perioada care mai e până la concurs, pentru că strategia federaţiei de a aborda Campionatele Mondiale a dat rezultate. Ei nu s-au concentrat atunci pe calificarea la Tokyo a bărcilor de 8+1. Iar eu cred că aceste bărci au valoarea de a se califica la următoarea competiţie. Până acum canotajul are 7 bărci calificate, plus cele 2 de la 8+1, asta înseamnă că va fi sportul cu cei mai mulţi sportivi prezenţi la Tokyo şi implicit cu cele mai multe şanse de a câştiga medalii”, a afirmat acesta. În acelaşi timp, preşedintele COSR a adăugat că scrima românească va face cinste României la Tokyo, chiar dacă nu va avea sportivi calificaţi la toate cele trei arme. „E un lucru puţin mai greu de realizat să mergem cu toate armele de la scrimă la Jocurile Olimpice. Asta din cauza faptului că la floretă şi spadă masculin nu suntem la nivelul celorlalte arme. Însă eu spun că vom avea reprezentanţi la Tokyo care vor face cinste Federaţiei Române de Scrimă. Ne bazăm în continuare pe oamenii cu experienţă care au datoria de a-i trage după ei pe cei tineri şi dornici de performanţă”, a precizat Mihai Covaliu. Fostul campion olimpic din 2000 și medaliat cu bronz la Olimpiada din 2008 a afirmat că COSR propune ca Simona Halep să poarte drapelul României la olimpiada niponă. ”Simona Halep este unul dintre sportivii emblematici ai României. Există o procedură care va fi urmată şi de această dată, la fel ca la precedentele ediţii ale Jocurilor Olimpice. Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Tokyo, iar Comitetul Executiv al COSR urmează să valideze această propunere”, a spus Covaliu.

 

 

Lista sportivilor care au purtat drapelul României la Jocurile Olimpice

2016 Rio                Cătălina Ponor / gimnastică

2012 Londra                    Horia Tecău / tenis

2008 Beijing          Valeria Beșe / handbal

2004 Atena            Elisabeta Lipă  / canotaj

2000 Sydney         Elisabeta Lipă / canotaj

1996 Atlanta          Iulica Ruican / canotaj

1992 Barcelona      Costel Grasu / atletism

1988 Seul              Vasile Andrei / lupte

1984 Los Angeles Corneliu Ion / tir

1980 Moscova       Vasile Andrei  / lupte

1976 Montreal       Nicolae Martinescu  / lupte

1972 Munchen      Aurel Vernescu  / kaiac-canoe

1968 Mexico City Aurel Vernescu  / kaiac-canoe

1964 Tokyo                     Aurel Vernescu  / kaiac-canoe

1960 Roma            Alexandru Bizim  / atletism

1956 Melbourne    Iosif Sârbu  / tir

1952 Helsinki        Dumitru Paraschivescu  / atletism

1936 Berlin            Șerban Manciulescu  / tir

 

 

Cristian FOCȘANU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.