Va fi haos miercuri pe tronsonul de drum european dintre Luna de Sus și Gilău. Transportatorii fac grevă

Firmele de transport din județul Cluj vor protesta miercuri pentru a atrage atenția guvernanților asupra numeroaselor taxe care le îngreunează activitatea.

Astfel, conform unui mesaj care circulă în online, miercuri – 10 ianuarie, este programat să aibă un protest spontan, neasumat oficial de nicio organizație, la care urmează să participe zeci de camioane

Acțiunea va avea loc între 10-12 și va consta în deplasarea cu viteză foarte mică a camioanelor pe traseul Gilău-sensul giratoriu de la Luna de Sus.

 

Transportatorii cer printre altele: plafonarea RCA în regim DE URGENTA la 5000 lei pentru B 0; amendarea OG43/1997 privind tolerantele la mase și dimensiuni , armonizarea acesteia cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi și tarife de utilizare a rețelei de drumuri fără dublă taxare; tratament fiscal nediscriminatoriu a angajatilor din mediul privat in privinta alocației de cazare; aplicarea RO-Etransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat in conformitate cu prevederile directivei EUROPENE 2006/112; elaborarea în regim de urgență a legii anti dumping ,promovată prin Ordonanța de urgenta pentru eliminarea concurenței neloiale din toate sectoarele economice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut