Va continua Rusia lupta geopolitică pentru Ucraina?

Gazeta

Kremlinul ar trebui să se gîndească la zădărnicia tuturor eforturilor diplomatice şi economice pe care le-a depus în ultimii 20 de ani pentru a reapropia Ucraina de Rusia. Sînt prea puţine informaţii despre întrevederea Putin-Ianukovici de la Zavidovo pentru a înţelege dacă cei doi preşedinţi au ajuns la vreun acord. Totuşi, este evident că vizita lui Ianukovici a relevat apariţia unei noi situaţii în relaţiile ruso-ucrainene.

Ianukovici a venit şi a plecat, însă despre aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală creată de Rusia împreună cu Belarus şi Kazahstan sau despre transferarea sistemului ucrainean de transport al gazului în mîinile ruşilor nu s-a anunţat nimic.

Primul motiv şi unul foarte important – summitul UE-Ucraina Kievul a depăşit izolarea din partea Occidentului în care s-a aflat de peste un an. Chiar dacă progresul din relaţiile ucraineano-europene este unul destul de modest, important este că UE s-a obligat să-i ofere Ucrainei sprijin macroeconomic de 610 milioane de euro, în cazul în care Kievul va ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Nu în ultimul rînd, Bruxellesul şi-a confirmat cointeresarea în modernizarea sistemului ucrainean de transport al gazului în calitate de “parte-cheie a reţelei europene”.

A doua explicaţie ţine de psihologia politică. În iarna care s-a scurs, clasa politică ucraineană a început să creadă că reducerea dependenţei energetice de Rusia este posibilă.

Prin urmare, Rusia nu prea are cu ce să mai facă astăzi presiuni asupra lui Ianukovici şi, dacă ea va decide să continue lupta geopolitică pentru Ucraina, atunci va trebui să-i propună în special “morcovi dulci”.

Există şi varianta unui “atac din spatele frontului”. Restabilirea bunei înţelegeri dintre UE şi Ucraina este încă destul de precară şi dacă o serie de parteneri europeni ai Moscovei vor bloca această apropiere, jocul va începe din nou. Acordul de asociere a Ucrainei la UE ar putea fi semnat în noiembrie anul acesta, în timpul summitului Parteneriatului Estic ce se va desfăşura la Vilnius: nu mai devreme, pentru că pînă atunci nu se va reuşi fixarea “progresului”, dar nici mai tîrziu, pentru că la începutul lui 2014 va lua startul campania electorală pentru Parlamentul European şi pregătirea pentru desemnarea componenţei viitoarei Comisii Europene.

Însă, dacă va avea loc la Vilnius un Bucureşti-2 (summitul NATO din 2008) nu se ştie încă. În urmă cu 5 ani, renunţînd să mai convingă Ucraina să-şi revoce cererea pentru primirea Planului de Acţiuni în vederea aderării la NATO, Kremlinul a putut să obţină înţelegere de la cîţiva membri europeni importanţi ai Alianţei Nord-Atlantice. Iar astăzi, dacă în urma alegerilor parlamentare la putere în Germania va veni o coaliţie care îi va include pe social-democraţi, în mod tradiţional atenţi faţă de Moscova, pretenţiile faţă de Ucraina ar putea depăşi simpatiile.

Dar s-ar putea şi să nu depăşească. Cinci ani sînt o perioadă îndelungată. În acest răstimp, clasa politică germană – ca şi cea europeană în general – şi-a pierdut atîtea iluzii legate de Rusia, de modernizarea iniţiată de Medvedev, de cooperarea în domeniul reglementării conflictelor, începînd cu cel din Siria şi terminînd cu cel transnistrean, încît “vrabia ucraineană” din mînă – zona de liber schimb şi nişte reforme cît de mici – să se dovedească mai aproape decît “cioara rusă de pe gard”.