Usturoi pentru Kim. Şi Trump

Există luptă şi dispută numai când este vorba de adevăruri. Ele sunt singurele care contează, şi nu ciocnirea diverselor păreri sau opinii. Aforismul filosofului Vasile Muscă vine să se plieze-mănuşă pe situaţie actuală din peninsula coreeană. Aici s-au concentrat adevăruri încrâncenate, ce nu ţin seama de ambiţiile sau isteriile unuia sau altuia dintre personajele principale ale scenetei. Personaje care joacă într-o piesă foarte periculoasă, care poate da apă la moara – şi aşa secată – a unui nou război mondial.

Să ne aplecăm asupra acestor adevăruri!

Istoria peninsulei este o luptă continuă. Dar, după unificarea celor trei Coreei, armonia a durat până în… 1948. Secole, adică. Numai că şi-a băgat coada propaganda celor mari. Rusia a ocupat nordul, Statele Unite ale Americii sudul şi, uite aşa, fiecare a încercat să-şi importe propria ideologie. Nordul devine comunist, sudul capitalist, iar dezvoltarea economică are consecinţe dezastruoase şi asupra psihologiei maselor din cele două ţări. Japonia? Rămâne frustrată pentru toate eşecurile de după cel de al doilea război mondial. Dar, dându-se de partea capitalistă a lumii, mârâie după nişte teritorii. Insule, de la Nord, bineînţeles.

Sigur, lumea s-a schimbat.

Dar ideologiile au rămas. Ca să nu mai vorbim de imensele interese economice. Coreea de Nord a urmat calea înarmării ruseşti, în ideea contracarării progresului economic şi industrial al Sudului. Fiecare şi-a câştigat ţinta propusă. Dar a reuşit, în acelaşi timp, să producă aşa un clivaj psihologic în rândul populaţiei peninsulei, încât, astăzi, nici nu se pune problema că, de fapt, urmează să se bată frate cu frate. Care au în spatele lor puteri economice, financiare şi militare considerabile. Şi care, de fapt, îţi forţează muşchii, doar pentru a testa ce şi cum cu… adversarul. Fiecare se face că practică jocul de gleznă, când, de fapt, China susţine Coreea de Nord, Rusia – la fel, SUA, UE şi Japonia fiind sudistă prin definiţie.

Există un scop precis (nedeclarat, desigur), care inflamează locul: dorinţa celor din… spatele scenei de a împiedica cu orice preţ apropierea şi, mai apoi, unificarea celor două ţări. Evident că se ia în calcul şi întreţinerea unui focar destul de încins, pentru izbucnirea unui nou război mondial. Prin împăcarea celor două state s-ar aduce prejudicii de toate felurile atât Chinei, cât şi Rusiei şi, mai ales, Japoniei. Iar SUA ar mai pierde unul din bastioanele liberalismului globalizat. Pe de altă parte, menţinerea tensiunii permanente în această parte a lumii (şi nu numai) oferă posibilitatea tagmei militarilor din aceste ţări să-şi justifice existenţa, traiul pe vătrai şi tocarea unor sume imense pentru întreţinerea lor. Faptul că preşedintele Kim-Jun-un umblă cu un colier de usturoi din care nu mănâncă el şi poporul pe care-l înfometează, ci Japonezii, tocmai cei care, de-a lungul secolelor, i-au numit pe coreeni „mâncătorii de ai” nu înseamnă că pericolul unei conflagraţii dispare. Nici cu Donald Trump nu ni-i ruşine, iar ciocnirea unor păreri dintre doi nebuni poate să anuleze adevărurile rostite sau ascunse din ecuaţie.

Şi să pârjolească totul!

Radu VIDA