USR insistă asupra construirii unei noi maternități la Cluj-Napoca

Deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu a atras atenția în cadrul unei intervenții pe care a avut-o la tribuna Camerei Deputaților despre necesitatea accelerării proiectului unei noi maternități în Cluj-Napoca. “Clujul nu mai e ce a fost odată. Marile proiecte – că sunt cele de infrastructură rutieră, că sunt spitale publice moderne sau parcuri industriale, că sunt serviciile de transport sau de salubritate – ori nu există, fiind amânate inexplicabil de mult, ori sunt ineficiente și necorespunzătoare standardelor unui oraș modern”, avertizează Băltărețu în declarația din Parlament.

Clujenii au așteptat suficient. Administrația locală și cea județeană trebuie să țină pasul cu principiile moderne de administrare publică. Avem nevoie de autostrăzi, spitale, grădinițe, parcuri industriale, sistem de transport intra-județean, servicii de salubritate funcționale. Pentru asta, trebuie să reducem cheltuielile cu aparatul administrativ, să digitalizăm serviciile publice și să atragem fonduri europene. Avem nevoie de proiecte de amploare realizate, nu promise. Și de lideri capabili și motivați”, a spus Viorel Băltărețu.

Proiectul USR cere identificarea, în parteneriat între Consiliul Județean și Primăria Cluj-Napoca a unui teren pentru o nouă maternitate, în condițiile în care cele două maternități publice din oraș funcționează în clădiri mai vechi de 100 de ani.

Un astfel de proiect a fost supus dezbaterii consilierilor județeni, însă nu au fost suficiente voturi pentru a fi adoptat.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a explicat că nu se poate construi o maternitate fără ca Ministerul Sănătății să fie implicat în proiect. Mai mult, Tișe a spus că există deja un teren identificat pentru o nouă maternitate la Cluj-Napoca, dar trebuie bani. Potrivit acestuia, zona vizată pentru un astfel de obiectiv se află în proximitatea viitorului Spital Monobloc de Copii. „Ce propuneți este imposibil de a analiza și vota, pentru ca nu depinde de noi. Ministerul Sănătății decide unde și când se fac maternități, pentru că există deja maternități în Cluj. Asta nu înseamnă că nu vrem o maternitate nouă”, a spus Alin Tișe, care a precizat că e prematură discuția despre acest proiect. Președintele CJ a propus ca protocolul să se facă cu Ministerul Sănătății. „Astfel și finanțarea va fi asigurată de minister, pentru că maternitatea este pentru toată România, nu doar pentru Cluj”, a spus Tișe. „Nu putem obliga primăria să plătească pentru o maternitate. Până când nu avem punctul de vedere al primăriei, consider că acest proiect este un gest cu implicatii electorale. Dacă vreți ca proiectul să treacă, trebuie sa reveniți cu chestiuni serioase. Apoi, conform protocolului, Consiliul Județean nu contribuie financiar cu nimic. Proiectul a fost făcut într-un mod defectuos”, a mai spus Alin Tișe. Consiliera PNL Maria Forna le-a cerut aleșilor județeni să nu-și asume proiecte suplimentare și să le realizeze pe cele propuse deja în campaniile electorale din 2020. „Cred că este absurd și aberant ca în 2024 să ieșim cu toții cu 1.000 de proiecte”, a declarat Maria Forna în plenul Consiliului Județean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut