USL: Dacă Traian Băsescu ar vrea binele sistemului de sănătate, l-ar aduce înapoi în sistem pe Raed Arafat

Uniunea Social Liberală (USL) consideră că preşedintele Traian Băsescu este preocupat “în continuare mai mult de interese private decît de interesul pacienţilor” şi spune că dacă ar vrea cu adevărat binele sistemului de sănătate ar face tot ceea ce depinde de el pentru a-l aduce înapoi în sistem pe Raed Arafat.

“USL nu consideră că Traian Băsescu este sincer cînd spune că el nu vrea să atace SMURD sau că nu vrea interese private în sănătate. Traian Băsescu este în continuare preocupat mai mult de interese private decît de interesul pacienţilor, cei care ar trebui să fie principalii beneficiari ai sistemului de sănătate publică. Dacă ar vrea cu adevărat binele sistemului de sănătate, ar face tot ceea ce depinde de domnia sa pentru a-l aduce înapoi în sistem pe Raed Arafat, precum şi pentru a-i stimula să promoveze legea pe cei care sunt cu adevărat credibili – respectiv profesioniştii adevăraţi din sistem”, se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri.

În opinia USL sistemul de urgenţă este “în continuare” în pericol şi este nevoie de o regîndire majoră a legii din acest punct de vedere.

Reprezentanţii Uniunii atrag atenţia asupra riscului ca această lege să ducă la “scumpirea sănătăţii pentru cetăţeni”, mai ales dacă nu se controlează cu atenţie modul în care s-ar deschide aceasta piaţă către marii asiguratori.

“Singurul lucru cu care sîntem de acord este că trebuie într-adevăr să discutăm în detaliu legea, fără să ne concentrăm pe teme false. Această lege nu poate fi adoptată pe termen scurt, fără o revizuire serioasă şi fără o dezbatere cu cei mai credibili oameni din sistem. Cel mai bun lucru pe care Traian Băsescu l-ar putea face ar fi să nu mai vorbească atît de mult despre această lege, cel puţin nu înainte să se pronunţe specialiştii din sistem”, se mai arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.