USL cere convocarea Parlamentului

 Uniunea Social Liberală va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată situaţia politică actuală şi tensiunile sociale fără precedent şi să genereze o soluţie politică care să preîntîmpine escaladarea acestor tensiuni, se asrată într-un comunicat de presă semnat de preşedinţii celor trei formaţiuni politice componente ale USL.

„Uniunea Social Liberală constată absenţa totală a autorităţilor şi atitudinea incalificabilă a actualei puteri, care, în locul unei reacţii responsabile şi raţionale, în faţa protestelor publice, nu ne-a oferit decît intevenţia jenantă a unui politruc de mîna a doua, precum Sever Voinescu. Din păcate, nici măcar în ceasul al doisprezecelea, cînd oamenii au fost nevoiţi să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile şi pentru a protesta împotriva anilor de umilinţă şi sfidare la care au fost supuşi de actuala putere, PD nu este capabil să-şi recunoască eşecul, să renunţe la discursul propagandistic şi populist, la atacurile penibile împotriva opoziţiei şi la jignirea poporului român”, se spune în comunicatul USL.

„Faptul că Preşedintele, Primul-Ministru şi membrii Guvernului se ascund de opinia publică arată degringolada din tabăra puterii. Acesta este sindromul unui sfîrşit de regim, cînd cei mai înalţi reprezentanţi în stat nu mai au curajul să apară public şi cînd se recurge la violenţă în locul raţiunii şi dialogului. În condiţiile în care România arată astăzi ca o ţară neguvernată, singura soluţie raţională este declanşarea rapidă a alegerilor anticipate, pentru a avea un nou Parlament şi un nou Guvern, legitimate de votul popular şi pentru a reveni la normalitate”, se mai precizează în comunicatul menţionat.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.