USAMV la a treia ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, la Apoldu de Sus

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj- Napoca va organiza, în 28 septembrie 2024, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), a treia ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment care va reuni muzica de calitate cu vinurile parfumate și cu mâncarea tradițională delicioasă, într-un decor unic, transmit reprezentanții universității într-un comunicat de presă.

Va fi o sărbătoare a bogatei recolte de struguri din această toamnă, iar programul include spectacole, DJ Set, un recital al Ansamblului „Tradiții” Someșul Napoca al universității, meniuri tradiționale și vinuri servite la pahar, zonă de mici producători și meșteșugari, precum și plimbări și fotografii în podgorie”, se arată în comunicat. Festivalul își va deschide porțile la ora 12.00, iar biletele vor putea fi achiziționate direct la locație, în ziua evenimentului, la prețul de 150 de lei. De asemenea, vor fi disponibile și pachete de bilete cu reducere pentru cupluri (250 lei) și grupuri de 4 persoane (500 lei), iar copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit, în timp ce pentru cei cu vârste între 12-18 ani prețul biletelor va fi de 50 lei. În aceste prețuri, participanții vor avea cuprinse accesul la eveniment și la spectacolele din program, precum și degustările de produse și consumația meniurilor tradiționale, alături de vinul la pahar. Pe durata festivalului vor fi disponibile spre vânzare și vinuri îmbuteliate de la stațiune, la prețuri speciale.

USAMV Cluj-Napoca produce vinuri din 2020, în podgoria situată la circa doi km de Apoldu de Sus, iar până în prezent are în portofoliu 14 etichete, unele fiind deja premiate la nivel national și internațional: Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Pinot Gris alb/rose (sec/demidulce), Riesling Italian, Muscat Ottonel, Eruditus, Docentus, Secas, Semper, Amlas, Laureatus, Madrigal și Orange Optimus.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut