Următorul pumn către cine va fi îndreptat?

O mândrie avem şi noi românii, o dată la câţiva ani, şi atunci e îngropată în mizerie şi în false afirmaţii pentru ca politica românească să se spele pe mâini în cel mai urât mod posibil. Îmi provoacă o reală stare de scârbă, dezgust şi neputinţă când văd cum adevăraţii campoini sunt târâţi în lupta grotescă şi înverşunată a clasei politice. Cum poţi tu ca om/animal/partid/membru de partid sau ce îi fi să afirmi că oamenii au huiduit-o pe eroina ţării în momentul de faţă, Simona Halep? Să transformi un moment de asemenea anvergură într-o altă luptă împotriva propriului tău popor? Pentru că se presupune că voi, conducerea, sunteţi de partea poporului. Poporul care v-a votat, pe care l-aţi umilit şi care acum vă huiduie membrii. Da, voi sunteţi cei huiduiţi şi se vede în cel mai clar mod posibil de către o ţară întreagă.
Ceea ce este şi mai trist, este că de data aceasta nu aţi jignit un alt partid, un om politic sau poporul, aţi jignit singurul om care a adus un motiv de bucurie în ţara aceasta în ultimii ani! Aţi afirmat cu nonşalanţă ca ea a fost cea pe care românii au huiduit-o şi aţi întors întreg momentul în favoarea voastră, fără să observaţi penibilitatea şi absurditatea acestei afirmaţii, în contextul în care întreaga ţară a stat cu sufletul la gură, a plâns, a râs şi a aplaudat performanţa Simonei.
Stau şi mă întreb ce urmează? Fiecare moment de acest gen este considerat apogeul misoginităţii, am crezut cu tărie că după mitingul care a atins culmile absurdului, după mizeria lăsată în urmă şi la propriu şi la figurat, ceva mai grav nu se poate întâmpla. Cu actuala conducere se pare că nimic nu e prea mult sau prea grav, ne-au demonstrat prin această ultimă acţiune, care îngroapă şi ultimul strop de speranţă pentru revenirea la normal.
Următorul pumn către cine va fi îndreptat?
Iulia Lupşa

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.