Universitatea Cluj s-a despărţit de şapte jucători

FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu şapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul condus de Erik Lincar în prima parte a sezonului Ligii a II-a a de fotbal, a anunţat, luni, gruparea ardeleană.

„Clubul nostru a încetat colaborarea cu jucătorii Carol Taub, Albert Voinea, Daniel Novac, Iaser Ţurcan, Andrei Blejdea, Alexandru Gîţ şi Charles Acolatse”, se arată într-un comunicat difuzat pe site-ul oficial al clubului clujean.

Transferat de la Politehnica Timişoara, Carol Taub a evoluat timp de trei ani şi jumătate pentru echipa clujeană. Fundaşul stânga are 76 de apariţii în tricoul Universităţii, marcând de cinci ori.

Albert Voinea a venit vara trecută de la UTA Arad, bifând în acest sezon şapte apariţii. A intrat în teren în meciurile de Cupa României, cu Sănătatea Cluj (4-0) şi CAO Oradea (2-1) şi în 5 meciuri în campionat. A marcat un gol în meciul cu FC Buzău (0-1).

Daniel Novac s-a alăturat Universităţii în vara anului 2020. Mijlocaşul central a îmbrăcat de 15 ori tricoul alb-negru, marcând o dublă în meciul câştigat de „studenţi” cu 4-1 pe terenul celor de la Turris Turnu Măgurele.

Iaser Ţurcan a sosit la FC Universitatea Cluj sub formă de împrumut de la Petrocub Hînceşti (Rep. Moldova). Basarabeanul în vârstă de 23 de ani a jucat în trei meciuri şi a punctat în partida din Cupa României cu Sănătatea Cluj.

Andrei Blejdea a ajuns pe Cluj Arena înainte de începutul acestui sezon de la Dinamo Bucureşti. Extrema a bifat 16 apariţii în teren pentru U Cluj şi a reuşit să marcheze de trei ori.

Alexandru Gîţ a semnat cu FC Universitatea Cluj în vara anului 2021, după ce a promovat cu FC U Craiova 1948. Fundaşul dreapta a jucat în 13 meciuri pentru U Cluj.

Togolezul Charles Acolatse a fost adus în pauza de vară de la Dunărea Călăraşi. Mijlocaşul central în vârstă de 26 ani a fost utilizat în şapte partide de către Erik Lincar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut