Universitatea Cluj are un nou portar

Echipa de fotbal Universitatea Cluj a anunţat, vineri seara, transferul portarului cipriot Neofytos Michael (32 de ani), într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.

Internaţionalul cipriot a apărat buturile echipei FC Pafos în ultimii doi ani şi a fost titular în şase din cele opt partide disputate de echipa din Insula Afroditei în faza principală a Champions League în sezonul recent încheiat.

Noul portar al „şepcilor roşii” a făcut trecerea de la juniori la seniori în tricoul celor de la Olympiakos Nicosia, dar nu a apucat să debuteze pentru formaţia din capitala Ciprului, astfel că a fost împrumutat la THOI Lakatamias, înainte de a evolua pentru o altă echipă din ţara natală, Nea Salamis, în vara lui 2015. La formaţia „alb-roşie”, Michael a strâns nu mai puţin de 26 de prezenţe până în 2017, când a fost achiziţionat de multipla campioană APOEL Nicosia.

A urmat împrumutul la Aris Limassol, iar un an mai târziu portarul a bifat primele sale meciuri pentru o formaţie din afara ţării, în tricoul grecilor de la PAS Giannina, pentru care a jucat în 13 meciuri din sezonul 2018-2019. După un nou împrumut la Asteras Tripolis (2019-2020), Michael s-a întors la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Olympiakos Nicosia, pentru care a evoluat în 32 de partide în ediţia 2020-2021 a primei ligi cipriote.

Randamentul său de la rivala locală i-a convins pe cei de la APOEL să-l folosească pe Neofytos Michael în 13 dueluri din sezonul 2021-2022, dintre care şase chiar în play-off-ul campionatului, unde a încasat doar şase goluri. Următoarele două sezoane le-a petrecut la Anorthosis Famagusta, unde a avut evoluţii remarcabile şi doar 17 goluri primite în 18 partide.

În vara lui 2024, Michael s-a despărţit de APOEL Nicosia şi a plecat la Pafos, unde goalkeeper-ul cu 17 prezenţe în naţionala Ciprului a strâns 10 partide pentru noua echipă, bifând, în cadrul aceleiaşi stagiuni, primul meci într-o cupă europeană (2-2 cu Lugano, în Conference League), dar mai ales primul trofeu, campionatul Ciprului.

Portarul a fost unul dintre oamenii de bază ai celor de la Pafos în drumul spre faza principală a Champions League, fiind integralist în cele şase partide din preliminarii şi primind doar trei goluri.

Dincolo de întrecerea europeană, primul transfer al verii realizat de „studenţi” a evoluat în 22 de meciuri din competiţiile interne, unde, din nou, a păstrat o medie de sub un gol pe meci.

Neofytos Michael este proaspăt câştigător al Cupei Ciprului, trofeu cucerit vineri seara.

Michael îl va înlocui la ”U” Cluj pe lituanianul Edvinas Gertmonas, care a plecat la Servette Geneva.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.