Uniunea Europeană… brejnevistă?!

Ilie CĂLIAN

Încerc să analizez cîteva fapte disparate şi să aflu dacă au o legătură, dacă îndrumă spre o idee comună – în contextul gravului atentat la suveranitatea României, din partea unor conducători – temporari! – ai Uniunii Europene şi Statelor Unite (trecînd peste supoziţia că aceştia nu ar fi fost suficient de bine informaţi cu ceea ce s-a întîmplat în ţara noastră în timpul “epocii” Băsescu şi în ultimele luni).

Recent, preşedintele reînscăunat Traian Băsescu rula o “idee dragă” lui: adoptarea monedei euro de către România în 2015. Asta, în contextul în care “criza euro” (sau ceea ce ni se serveşte ca atare) suscită multă neîncredere în moneda comună, iar unele state non-euro şi-au accentuat scepticismul faţă de euro şi UE în general. În stilul său binecunoscut – de atac la persoane în locul polemicii de ideii, cu argumente – Băsescu (cu superioritatea unui atutoştiutor) ironiza opiniile unor specialişti care au îndoieli, dovedindu-şi încă o dată vidul intelectual, incapacitatea de a dezbate idei în loc de a ataca “duşmani”, ca şi convingerea sa megalomană, fudulia afişată, că este singurul din ţară care cunoaşte toate adevărurile.

La scurt timp, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, ne anunţa că a luat un credit pentru a-şi cumpăra o casă. Un credit nu doar de valoare mare, ci – atenţie! – în lei, nu în euro. De ce ne-a spus-o? Vrea să-l contrazică pe Băsescu, sugerînd că ar fi luat creditul în euro doar dacă ar fi iminentă aderarea României la zona euro, dar l-a luat în lei pentru că Băsescu vorbeşte-n dodii? Sau că, pînă la 2015, paritatea leu/euro se va modifica aşa de mult în favoarea leului, încît cei care operează cu lei vor fi în cîştig? Sau ce altceva? (Clauzele contractului său de credit nu le cunoaştem, aşa că s-ar putea ca Isărescu să gîndească una, şi să ne spună nouă alta – pe-o mînă cu Băsescu.)

Aceste două fapte să încercăm să le punem în legătură cu ceea ce ni se spune de la Uniunea Europeană. Dincolo de furia unor fruntaşi ai structurilor europene împotriva forţei politice care guvernează (cît poate!) şi apărarea furibundă a “fratelui” din aceeaşi familiei politică, adică Băsescu, s-ar putea ca urecheala trasă României să fie un pretext pentru iniţierea unui mai amplu şi mai viguros demers de integrare europeană, în care cel puţin statelor mai mici şi mai slabe să li se strîngă degetele în canatul uşii dacă fac vreo poznă. Că, în privinţa celor mari şi tari, ne amintim că interdicţia de a depăşi deficitul bugetar peste 3%, stabilită înaintea începerii crizei, a fost încălcată în primul rînd de Germania şi Franţa. Or, “căţeilor”, care vor democraţie intraeuropeană, adică egalitate cu “dulăii”, nu li se va mai permite nici măcar să scheaune.

Cel puţin asta s-ar putea înţelege din ceea ce anunţa comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding – un fel de procuror, tip Monica Macovei -, conform căreia se vor lua anumite măsuri faţă de guvernele “prea” independente. Bine, cel puţin că, deocamdată, n-au cerut, Parlamentului României şi celor 8,5 miloane de oameni care au participat la referendum, să-l demită pe Ponta şi guvernul său.

În privinţa lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, acesta a cuvîntat în faţa Parlamentului European despre proiectul unei fundaţii a statelor-naţiune, ca orizont politic al Uniunii Europene – adică o uniune economică, politică şi financiară, idee pe care tot bătea monedă Băsescu, cerîndu-ne să cedăm o parte din suveranitate în folosul marii suveranităţi a UE.

Ideea nu e nouă – şi nu sîntem tocmai noi românii cei care sărim ca arşi cînd e vorba de asta: în istoria noastră, n-am prea avut suveranitate absolută. Întrebarea este, de altfel, simplă: la ce ne-ar servi suveranitatea, dacă nu mai avem economie proprie şi monedă proprie?! Cu moneda comună şi fiscalitatea comună, poate că ne-am descurca. Dar de unde monedă, dacă nu avem producţie pe baza căreia să obţinem bani?! Răul s-a făcut deja: transformarea României într-un fel de colonie, care nu are de exportat decît mînă de lucru docilă, este evidentă. Iar singurul produs la care, cum spuneam recent, sîntem cei mai calificaţi din Europa, anume cozile de topor, nu are căutare la export în UE.

Nu cumva ne întoarcem la conceptul lui Brejnev – suveranitatea limitată a ţărilor din CAER şi Tratatul de la Varşovia?! Acela nu era bun. O fi mai bun în varianta Barroso?!