Uniunea Europeană are de învăţat din eşecurile Sfîntului Imperiu Roman

New York Times

Susţinătorii Uniunii Europene preferă să se gîndească la această organizaţie ca la un fenomen cu totul nou, născut din ororile celor Două Războaie Mondiale, însă, de fapt, Uniunea seamănă mult cu Sfîntul Imperiu Roman, o organizare politică sub care germanii au trăit mai multe sute de ani. Unii ar putea lua această asemănare ca pe un compliment: la urma urmei, Imperiul a rezistat aproape un mileniu. Dar nu acesta este sensul comparaţiei, ci este vorba de a ne face atenţi că Europa de astăzi are încă de învăţat din lecţiile oferite de eşecurile Imperiului.

Asemănările cu Sfîntul Imperiu Roman – care, în perioada sa de glorie, a cuprins aproape toată Europa Centrală – sînt vizibile la mai multe niveluri. Consiliul European de astăzi, la care se adună statele membre ale Uniunii, poate aminti de vechiul Reichstag, unde reprezentanţii principatelor şi oraşelor germane se întîlneau pentru a delibera asupra unor probleme de interes reciproc.

Totodată, asemenea proiectului european, iniţiat din hotărîrea de a alunga războiul după 1945, Sfîntul Imperiu Roman “modern”, reformat în 1648 prin Tratatul de la Westfalia, a fost destinat dezamorsării antagonismelor germane interne, care au culminat cu traumatizantul Război de Treizeci de Ani.

Dar cele mai multe similitudini sînt mai puţin măgulitoare. Atît Uniunea Europeană cît şi Imperiul se caracterizează prin dezbateri interminabile şi neconcludente. La fel, asemenea Uniunii Europene, divizate de tensiuni între statele mari şi mici, Sfîntul Imperiu Roman s-a dovedit prea slab pentru a putea include membri super-puternici, cum ar fi Prusia şi Austria. Temerile legate de destrămarea şi colapsul său au abundat. Reichstag-ul a fost paralizat, iar împăratul – blocat între prinţi rivali. Statele cu adevărat puternice din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea au fost cele care au învăţat din greşelile sale.

Pe de altă parte, experienţa Germaniei a fost un avertisment pentru coloniile americane după Războiul de Independenţă. Acestea erau, la rîndul lor, profund divizate cu privire la modul în care să se apere şi, mai ales, cu privire la întrebarea cum ar trebui să fie rambursată datoria uriaşă acumulată în timpul războiului.

De asemenea, la fel ca vechiul imperiu, Uniunea a devenit preocupată de legalitate şi procedură în detrimentul participării şi eficacităţii. Acest aspect a făcut zona euro vulnerabilă în faţa concurenţei din Est şi a determinat pieţele de obligaţiuni să pună la îndoială bonitatea acesteia.

Din fericire, istoria oferă şi soluţii. Zona euro se confruntă cu aceeaşi alegere ca Sfîntul Imperiu Roman şi patrioţii americani din vechime cu privire la modalitatea de a depăşi formele discreditate de confederaţie. Mai degrabă decît să se îngroape într-o recesiune profundă şi într-un deficit democratic prin măsuri de austeritate, statele din zona euro au nevoie să formeze o uniune completă şi puternică pe linia anglo-americană. În urmă cu 200 de ani, alegerea era între Sfîntul Imperiu Roman şi Marea Britanie. Americanii au ales înţelept şi au prosperat, în timp ce germanii au continuat să orbecăie pînă cînd propriu lor imperiu a dispărut. Istoria ne indică, deci, o mare oportunitate, dar şi o teribilă avertizare pentru statele din zona euro.