Unirea Dej își continuă parcursul excelent din Liga a II-a

Unirea Dej continuă să aibă evoluții excelente în Liga a II-a. După opt etape, dejenii au 15 puncte, ocupă locul 5 în clasament, unul de play-off, la doar trei puncte distanță de liderul Oțelul Galați. Echipa surpriză a acestui început de campionat nu a avut deloc o misiune uşoară în ultima etapă pe terenul sintetic al Centrului Naţional de Fotbal din cadrul FRF de la Buftea, acolo unde au jucat împotriva celor de la Progresul Spartac Bucureşti, o echipă în mare nevoie de puncte.

Gazdele au deschis scorul încă din minutul 2, când fostul jucător a celeilalte echipe din Dej, Someşul (actuala Minerul 1947 Ocna Dej), Stefan Visic, a trimis în plasă după o învălmăşeală în careul Unirii. Jucătorii din Dej au început o furibundă goană după egalare. Pe rând, Angelo Cocian (minutele 11 şi 12), Florin Blaj (minutul 6, lovitură liberă de la 18 metri trimisă milimetric pe lângă bară) şi Alexandru Pop ( minutul 24) au ratat ocazii foarte bune de a înscrie. Golul egalizator a căzut în minutul 2, după reușita căpitanului Florin Blaj, care a şutat imparabil din afara careului, goolkeperul gazdelor fiind și mascat de proprii fundași.

În minutul 36, gruparea de pe Someş a rămas în 10 jucători, fundaşul Denis Roş fiind eliminat de centralul Ana Maria Terteleac din Berceni pentru cumul de cartonaşe galbene. Antrenorul dejenilor, Dragoş Militaru, a făcut imediat prima schimbare, adaptându-se situaţiei create, dar Unirea n-a făcut deloc pasul înapoi.

Rezultatul s-a văzut și pe tabela de marcaj, în minutul  64, când, pe contraatac, Cristian Chira a punctat din apropiere la o mare înghesuială în careul Progresului. Dornici să-şi apere avantajul, trupa clujeană le-a permis gazdelor să se apropie mai mult de poartă, iar, în minutul 72, Ionuţ Tudorache, a trimis mingea în plasa porţii apărate de internaţionalul moldovean Dorian Railean. Întâlnirea de la Buftea s-a încheiat cu o ratare fenomenală al bucureştenilor, care au ratat celel trei puncte prin Lixandru.

Unirea Dej a început meciul în formaţia: Railean – Maftei, Burdeţ, D. Pop, Roş – Ad. Pop, Al. Militaru, Kereki, Cocian – Al. Pop, Fl. Blaj. Au mai jucat. Chira, Gîţ, Fulga şi Greu.

Unirea Dej a obţinut, astfel, al treilea rezultat de egalitate consecutiv, fiind încă neînvinsă la meciurile disputate în deplasare în acest sezon.

Etapa următoare, la Dej, Unirea va juca cu liderul Oțelul Galați, o adevărată probă de foc pentru elevii lui Dragoş Militaru.

Szekely Csaba

Foto: Unirea Dej

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut