Unirea Dej încheie un an de succes

Unirea Dej este una dintre formațiile cu cel mai bun randament în Liga 2 în anul calendaristic 2022! Federația Română de Fotbal (FRF) a analizat ultimele trei etape din sezonul regular 2021/22, play-off-ul & play-out-ul sezonului 2021/22, respectiv primele 16 etape din sezonul regular 2022/23 și a obținut media de puncte/meci a echipelor în anul 2022. Echipa dejeană   ocupă a treia poziție a clasamentului ”Performerele anului 2022”, cu 1,92 puncte/ meci (14 victorii, 6 egaluri  şi doar 5 înfrângeri – 48 puncte). O performanţă excelentă, având în vedere  că formaţia pregătită de Dragoş Militaru a promovat în eşalonul doi al fotbalului nostru abia acum doi ani.

Gruparea de la confluenţa Someşurilor s-a mai remarcat şi la alt capitol în sezonul de toamnă. Jucătorii Unirii au marcat cele mai multe goluri din afara careului în primele 16 etape ale campionatului actual, aici remarcându-se incisivul mijlocaş Angelo Cocian. Dacă tot amintim de autorii golurilor, să notăm că în prima parte a campionatului pe primul loc al topului golgheterilor se află tot Angelo Cocian cu 8 reuşite, urmat de Alex Pop cu 5 goluri şi  Florin Blaj cu 3 puncte înscrise. De fapt ei au fost cei mai buni jucători ai  echipei dejene. Primii doi au strâns alături de Alin Burdeţ şi David Maftei și cele mai multe minute în disputele din toamnă.

La finalul anului, Unirea Dej s-a clasat pe locul 5 în Liga a II-a, acumulând 27 de puncte, la un moment dat fiind şi liderul clasamentului. Fotbaliştii Unirii au obţinut 7 victorii, 6 remize şi 3 înfrângeri. Un bilanţ peste aşteptări!

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut