Undă verde – Calea Moților și Calea Mănăștur se modernizează

Consilierii locali au adoptat Planul Urbanistic Zonal privind modernizarea și dezvoltarea circulației pe Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă.

Conform municipalității, teritoriul cuprinde Calea Mănăștur (tronsonul de la nr.1 până la intersecția cu strada Câmpului), Calea Moților (tronsonul de la nr. 86 până la nr.147), strada Mărginașă (tronsonul de la nr.1 până la intersecția cu B.P. Hașdeu), arteră de legătură între strada Moților și strada Uzinei Electrice, precum și parcelele aferente acestor străzi. Prin PUZ se propune modernizarea și dezvoltarea circulației pe direcția est-vest Calea Mănăștur, Calea Moților, până la intersecția cu strada Clinicilor, și pe direcția nord-sud, Podul Garibaldi- strada Mărginașă, în vederea devierii unei părți a fluxului rutier în afara zonei centrale a municipiului nostru, cât și realizarea de alternative la utilizarea autovehicului personal, prin realizarea de piste de biciclete și benzi dedicate pentru transportul public. Municipalitatea argumentează că astfel se sprijină reducerea congestiei traficului în zonă și tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Concret, pe Calea Mănăștur – tronsonul str. Govora – Calea Mănăștur nr.5 reglementările propuse sunt patru benzi auto și două de biciclete la nivelul carosabilului, trotuare cu lățime variabilă și spații verzi plantate. În zona campusului USAMV se propune realizarea unei stații de transport public, retrasă față de circulație. Pe tronsonul Calea Mănăștur nr.5 – Calea Mănăștur nr.1 se propun cinci benzi auto, două de biciclete la nivelul carosabilului și trotuare cu lățime variabilă.

Pe tronsonul Calea Moților nr.118 – Calea Moților nr. 124 se propun cinci benzi auto, o bandă de biciclete, trotuare cu lățime variabilă și spații verzi. De asemenea, pe tronsonul Calea Moților nr.100 – Calea Moților nr.118, se propun patru benzi auto și o bandă de biciclete, trotuare și spații verzi, dar și o aleveolă stație de transport public pe latura nordică.

În ce privește tronsonul Calea Moților nr.94 – Calea Moților nr.98, aici ar urma să fie patru benzi auto și o bandă de biciclete, iar pe tronsonul Calea Moților nr. 86- Calea Moților nr. 92 ar urma să fie patru benzi auto și trotuare.

Pe tronsonul str. Mărginașă nr.1 – nr.3 se propun 3 benzi auto, trotuare cu lățime variabilă, iar pe tronsonul nr.5 – nr.17 se propun două benzi auto și trotuare cu lățime variabilă.

Pe artera de legătură dintre Calea Moților și str. Uzinei Electrice ar urma să fie patru benzi auto, două de biciclete, trotuare și spații verzi. Spre intersecția cu Calea Moților sunt prevăzute cinci benzi, iar pe latura estică este propusă o piațetă publică.

Parcelele adiacente străzilor reglementate prin P.U.Z. își mențin încadrarea funcțională stabilită prin P.U. G. Vor fi, însă, necesare și exproprieri.

„În vederea realizării legăturii cu strada Uzinei Electrice, este propusă o străpungere, cu afectarea fondului construit de pe strada Ilie Măcelaru nr.37 și 39 A, iar pentru realizarea piațetei de pe latura estică, a arterei de legătură Calea Moților-str.Uzinei Electrice, este afectat fondul construit de pe Calea Moților nr. 120-124 și parțial fondul construit de pe Moților 118”, mai argumentează municipalitatea.

În ședința de marți s-a aprobat și PUZ pentru modernizarea Complexului studențesc Observator, ce prevede construirea unui cămin studențesc nou cu cinci etaje, piste de alergare și pentru biciclete, precum și spații pentru practicarea unor sporturi. Suprafața vizată pentru modernizare este de 3,9 hectare.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut