Un viţel cu pete violet s-a născut într-un sat din Serbia

Într-o gospodărie din apropierea oraşului sârb Cacak s-a născut un viţel de o culoare neobişnuită, întreaga sa piele fiind acoperită de pete de culoare violet, conform Blic Online.

Proprietarii săi susţin că aspectul viţeluşului le-a sărit în ochi imediat după ce acesta s-a născut într-o seară, dar s-au gîndit că vaca îl va linge pînă dimineaţă şi culoarea lui se va schimba. Dimineaţă însă, la lumina zilei, ei au constatat că viţelul nu doar că nu a căpătat culoarea “standard”, ci a dobîndit o nuanţă mai vie liliachie. În ciuda culorii mai puţin obişnuite, el este perfect sănătos, se bucură ei. Culoarea sa se datorează unor modificări genetice, explică medicii veterinari.

Hambarul în care este adăpostit viţelul violet a devenit locul îndrăgit al copiilor din localitate, iar acesta a devenit întruchiparea reală a văcuţei mov din reclama la ciocolata Milka, susţin proprietarii viţeluşului, care nu ştiu încă dacă vor contacta fabricantul de ciocolată pentru a-i împărtăşi vestea în vederea vreunui contract de publicitate, potrivit Blic Online.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.