Un unsprezece fără vîrf de atac?

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, are în continuare probleme în stabilirea primului 11, postul cel mai deficitar fiind cel de atacant central, pentru care singurul ”calificat” este Jovan Markovic (foto), jucător cu o evoluție foarte slabă în meciul cu Liechtenstein.

Dacă va renunța la soluția Markovic, Mirel Rădoi ar putea opta pentru un vârf ”fals”, variantele părând a fi Ianis Hagi, Denis Man sau Deian Sorescu. Dacă unul din cei trei va fi ales să joace vârf împins, vor exista probleme și în linia de mijloc, de unde vor lipsi și unde este așteptată revenirea lui Nedelcu și o evoluție mai convingătoare a lui Stanciu, destul de șters în meciul cu Liechtenstein. Schimbări ar putea să apară și la nivelul fundașilor laterali, în condițiile în care titularii din meciul cu Islanda – Rațiu și Camora – au fost odihniți pentru meciul de miercuri cu Macedonia, dar înlocuitorii lor, Toșca și Manea, au avut evoluții convingătoare, fiind și marcatorii golurilor în meciul de duminică.

„Am legat două victorii, acum sperăm să câştigăm şi cu Macedonia de Nord şi să urcăm iar în clasament.” a declarat Manea, înainte de meciul de la Skopje. Fundaşul este de părere că meciul cu Macedonia de Nord de miercuri va fi cel mai dificil din această serie de trei. „Cu Macedonia va fi cea mai dificilă partidă de până acum, e şi ultima din această serie. Important e să legăm trei victorii la rând”, a apreciat Manea.

Marian Aioani, accidentat pentru meciul cu Macedonia de Nord

„Astăzi, portarul Marian Aioani, convocat în premieră la nivelul primei reprezentative, părăseşte cantonamentul, nefăcând parte din lotul pentru Macedonia de Nord”, a anunțat Federaţia Română de Fotbal. Portarul a suferit o entorsă la glezna dreaptă, iar staff-ul medical a concluzionat că el nu este disponibil pentru meciul de miercuri.

Meciul de miercuri, de pe Tose Proeski Arena din Skopje se va disputa de la ora 21,45 și va fi transmis în direect de ProTv și wwww.sport.ro.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut