Un șofer drogat a provocat un accident grav la Luna

Un șofer drogat care a provocat un accident cu victime la ieșirea din localitatea Luna după care a părăsit locul evenimentului a fost prins de polițiștii din Iernut.

Accidentul s-a produs, vineri în jurul orei 22.30, pe DN 15 E60, când bărbat de 29 de ani, din județul Mureș, care se deplasa în direcția municipiului Câmpia Turzii ar fi intenționat, fără a continua, depășirea autoturismului care îl preceda, în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Mașina condusă de bărbatul din Mureș a acroșat însă respectivul autoturism, iar ambele autovehicule au fost proiectate pe sensul opus, într-un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În urma impactului o femeie de 33 de ani, pasager în autoturismul conducătorului auto de 72 de ani, a fost rănită.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto de 29 de ani a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior cu sprijinul polițiștilor orașului Iernut, iar testarea cu aparatul drugtest a acestuia a indicat prezența substanțelor interzise, fiind astfel condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.

IPJ Cluj efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise și părăsirea locului accidentului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut