Un primar și un consilier județean ai UDMR din Cluj deschid listele acestei formațiuni la parlamentare într-un județ din Moldova

Primarul unei comune clujene, ales în iunie din partea UDMR, deschide lista de candidați a acestei formațiuni pentru Senat într-un județ din zona Moldovei. Totodată, un consilier județean din Cluj al UDMR ocupă prima poziție la Camera Deputaților pe lista din același județ.

Uniunea condusă de Kelemen Hunor are 596 de candidați pentru alegerile parlamentare în toate județele României. Deși este o formațiune care se menține în viața politică doar pe baza votului etnic, UDMR a decis să participe la alegeri și în județele în care nu locuiesc maghiari sau numărul acestora este foarte mic. Astfel la Iași, Uniunea a propus 10 candidați la Camera Deputaților și patru la Senat. Lista la Iași pentru Camera Inferioară a Parlamentului este deschisă de Sazabo Csorba Emese, o tânără antreprenoare născută în comuna clujeană Sic.
Și-a început activitatea ca organizator comunitar în cadrul unei trupe de cercetași și al unui grup de dansuri populare. Sazabo Csorba Emese a fondat o organizația de tineret UDMR în satul său natal. Totodată, Sazabo Csorba Emese a deținut funcția de președinte al organizației de tineret Cluj a UDMR. Ea locuiește la Cluj-Napoca iar în iunie a fost aleasă consilier județean.

Ion Mărginean

La Senat, UDMR a decis să-l desemneze primul pe lista de candidați pentru județul Iași pe Ion Mărginean, primarul comunei clujene Moldovenești. Ion Mărginean ocupă funcția de primar din 2012 în această comune iar recent a fost validat pentru al patrulea mandat. Este de profesie electromecanic iar în luna iunie a fost ales cu 55,62% din voturile valabil exprimate de locuitorii din Moldovenești.

Potrivit datelor depuse la Biroul Electoral, fostul consilier județean al UDMR, Okos Rigó Dénes candidează la Camera Deputaților în județul Botoșani, însă pe locul șapte de pe listă.

În județul Iași, la ultimul recensământ, 98 de persoane s-au declarat de etnie maghiară.

Rămâneți conectat la ziarul Făclia de Cluj pentru a afla ce l-a determinat pe primarul Ion Mărginean să candideze la Senat pe listele UDMR Iași.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut