Un pod de pe un drum județean care asigură accesul într-o stațiune importantă a Clujului va fi demolat. Traficul va fi direcționat pe o rută ocolitoare

Vechiul pod situat în localitatea Săvădisla, pe drumul județean DJ 107M, la km 11+269, va fi demolat iar până la edificarea noului pod, circulația se va desfășura pe o rută ocolitoare, a anunțat Consiliul Județean Cluj.

Podul este situat pe raza localității Săvădisla, la km 11+269 al drumului județean DJ 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara – Iara – Surduc – Buru – limită cu județul Alba.

Până la edificarea noului pod, începând de luni, 2 octombrie a.c., circulația se va desfășura pe următoarea rută ocolitoare: (DJ 107M) Vlaha – (DJ 103V) Vălișoara – DJ 107L – Lita (DJ 107M) și retur.

 

Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Astfel, s-a luat decizia demolării vechiului pod și construirea unuia nou, pe vechiul amplasament.

Noul pod va avea o lățime de 10,70 metri, cu o parte carosabilă de 7,80 metri pe două sensuri de circulație și două trotuare cu lățimea utilă de un metru, lungimea totală a acestuia fiind de 13,50 metri.

Suprastructura este prevăzută din 16 grinzi prefabricate din beton armat precomprimat, placă de suprabetonare cu elemente de cale trotuare și parapeți pietonali, hidroizolație și protecție hidroizolație, precum și două straturi de asfalt.

Termenul de finalizare a noului pod este sfârșitul anului 2023.

„Construcția noului pod, determinată de degradările constatate la infrastructura și suprastructura acestuia, va completa lucrările de modernizare și reabilitare a întregului drum județean DJ 107M, lucrări ce urmează a fi finalizate în cursul acestui an. Fiind un drum foarte important, ne dorim ca atât noul pod, cât și întregul drum județean să fie modernizate la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.