Un pasager nou în trenul spre Bruxelles

EuInside (Bulgaria)

Unii nu ştiu nimic despre acest subiect, iar alţii par să fi uitat faptul că fosta Iugoslavie a avut un acord de parteneriat cu Uniunea Europeană (UE), în anii “80, iar în iunie 1999 Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri vizînd îmbunătăţirea relaţiilor cu aceasta, dar ţara s-a destrămat, s-au succedat conflicte şi războaie şi situaţia s-a schimbat.

Cînd a fost semnat tratatul privind aderarea la UE a Croaţiei, în decembrie anul trecut – urmînd să intre în vigore în iulie a.c. -, întrebarea care s-a pus a fost încotro se va îndrepta fosta republică iugoslavă. Un nou val de scenarii, susţinute de numeroasele incertitudini privind viitorul acestui proces, au fost lansate după ce la 1 martie – între amînarea intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi semnarea noului pact fiscal -, Consiliul European s-a pronunţat în favoarea recomandării miniştrilor de externe ai UE ca Serbiei să i se acorde statutul de candidat.

Euforia tipică pentru astfel de momente s-a temperat în perioada dintre decizia de a da undă verde şi anunţul deciziei oficiale, cînd trei state membre şi-au manifestat rezervele în legătură cu aceasta. Dacă Lituania şi Polonia au acceptat să cedeze rapid, poziţia României a rămas obstacolul final în calea Serbiei. Dacă România a avut dreptate să amintească de minoritatea sa vlahă din Serbia chiar în acel moment şi dacă ameninţarea evocată era reală nu constituie aspectul cel mai important.

Mai important este faptul că astfel de obstacole vor deveni probabil tot mai frecvente în viitor. Din cauza unor piedici similare, Macedonia a primit statutul de candidat în 2005 şi s-a recomandat începerea negocierilor de aderare, însă procesul în sine încă nu a fost lansat. La fel, debutul negocierilor UE cu Croaţia a fost amînat în repetate rînduri, iar negocierile în sine au durat şase ani.

De aceea, faptul că a primit un statut oficial reprezintă pentru Serbia un pas chiar mai important decît stabilirea unei date pentru începutul negocierilor de aderare. Deja este clar că Bruxellesul nu trebuie să aştepte pînă la raportul de progres cu privire la Serbia – ce urmează să fie publicat în toamnă -, pentru a stabili o dată de începere a negocierilor, dar în egală măsură este sigur că nu va lua nicio decizie înainte de alegerile prezidenţiale din această ţară, prevăzute pentru sfîrşitul lui aprilie sau începutul lui mai: abia după aceste alegeri va putea fi reluat dialogul dintre Belgrad şi Priştina, factor-cheie în ce priveşte viitoarea integrare în UE a Serbiei.

Într-un articol întitulat “Drumul greu al candidatului”, revista sîrbă “Vreme” aminteşte că negocierile Ungariei de aderare la UE au durat din 1994 pînă în 2004, iar cele ale Sloveniei din 1998 pînă în 2004. În baza acestor exemple, revista sîrbă se aşteaptă ca trenul de Bruxelles, despre care fostul şef al diplomaţiei UE, Javier Solana, spunea că va fi gata să plece în 2008, va face pînă la destinaţie cel puţin şase-şapte ani. Avînd în vedere situaţia actuală a Europei – se adaugă în articolul din revista sîrbă -, lungul nostru drum către Europa va dura cît existenţa primei Iugoslavii – între 1918 şi 1941.