Un nou record de cazuri de COVID-19 la Cluj

Judeţul Cluj a înregistrat, în raportarea de joi, un nou record de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 de la debutul pandemiei, 371, după ce în raportarea de miercuri a fost înregistrat recordul de 356 de bolnavi.

„În ultimele 24 de ore, 371 persoane au fost confirmate COVID-19 din judeţul Cluj. Total număr de teste 2.617, din care 820 teste efectuate la cerere şi 1797 teste diagnostic grupe de risc. Până în acest moment s-au realizat 218.435 de teste, la nivelul judeţului Cluj. 43 de persoane internate în ATI, din care 40 din judeţ. Total vindecaţi şi externaţi 1.458, din care 1.155 din judeţul Cluj. Total decedaţi 118, din care 90 din judeţul Cluj. În acest moment sunt internaţi 561 de pacienţi, din care 496 din judeţul Cluj”, se arată în raportarea de joi a prefectului Mircea Abrudean.

Potrivit aceleiaşi raportări, 143 de elevi din 70 unităţi de învăţământ clujene au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 şi 100 de cadre didactice din 74 de unităţi de învăţământ.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut