Un nou pas pentru obținerea finanțării la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj

Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi un memorandum privind negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 305.000.000 euro, pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Cluj şi a semnării acestuia şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea o suprafaţă desfăşurată de 151.891 mp şi 849 de paturi, dintre care 744 de paturi de spitalizare pentru îngrijiri acute care vor fi  împărţite între specialităţile chirurgicale şi medicale incluse în cele șase centre. Vor exista şi 105 paturi pentru îngrijiri critice în spital. Toate secţiile vor include şi câte o componentă de arşi. Unitatea sanitară va deţine 19 săli de operaţie, iar valoarea investiţiei este de 2,5 miliarde de lei. Vor exista următoarele centre:

Centrul pentru cap şi gât: specialităţi de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială; Centrul toracic: pneumologie, cardiologie, chirurgie toracică, chirurgie cardiovasculară; Centrul abdominal: gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală; Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă: ortopedie și traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară; Centrul de medicină internă: dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice şi endocrinologie, imunologie, hematologie; Centrul pentru mamă şi copil: ginecologie, obstetrică, pediatrie şi chirurgie pediatrică, neonatologie; Paturile pentru spitalizare de zi şi spaţiile pentru servicii medicale ambulatorii; Spitalul va fi construit pe șapte niveluri, va avea 1.396 de locuri de parcare, iar pe acoperişul clădirii, un heliport H-3, care va putea găzdui un elicopter, cu cerinţele sale operaţionale specifice.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut