Un nou limbaj diplomatic în UE

El Pais

“Interesele voastre sînt în Europa. Este cazul ca şi sentimentele voastre să fie tot aici”, i-a spus recent ministrul polonez de externe omologului său britanic. Nu sună tocmai a limbaj diplomatic, dar Radislaw Sikorski nu este un ministru de externe de modă veche. Tot el avertiza la Oxford (“sprijiniţi şi participaţi la o Uniune mai puternică, altminteri riscaţi izolarea”) sau la Berlin, spunînd că Polonia “nu se teme de terorism, de tancurile germane sau de rachetele ruseşti, ci de riscul de colaps al zonei euro”. Şi tot aici a pronunţat o frază care a devenit istorică: “Mă tem mai puţin de puterea germană, decît de lipsa de acţiune a Germaniei”. Scurt şi la obiect.

Sikorski nu este un ministru european de externe tipic, iar stilul său este împărtăşit şi de alţii. Carl Bildt, controversatul ministru de externe suedez, nu se teme nici el de polemici. Declaraţiile sale i-au atras multe critici, mai ales după ce a comparat intervenţia rusă din Osetia de Sud cu anexarea nazistă a sudeţilor şi a calificat Israelul drept periculos. Dincolo de aceste controverse, Sikorski şi Bildt împărtăşesc acest stil direct, fără menajamente, în Consiliul Afacerilor Externe, care reuneşte miniştrii de externe ai Uniunii Europene. La fel ca tînărul ministru finlandez, Alexander Stubb, editorialist, blogger şi utilizator de Twitter, care participă activ la dezbaterile politice naţionale şi europene (el pledează, contrar majorităţii din ţara sa, pentru integrarea Finlandei în NATO). Sau ca bulgarul Nikolai Mladenov, foarte activ în Orientul Mijlociu.

Ideologic de dreapta şi relativ tineri, formaţi în medii anglofone, fără trecut diplomatic dar buni colaboratori şi fără să aibă nevoie de translatori pentru a comunica, aceşti miniştri dau o nouă formă politicii externe europene. Prin discursuri incisive şi o activitate intensă pe reţelele sociale, stabilind alianţe prealabile reuniunilor şi contacte cu think tanks-rile şi formatorii de opinie, căutînd complicitatea instituţiilor comune, fără să le fie teamă să le înfrunte, impactul pe care îl au aceşti miniştri asupra politicii externe a UE este mai mare decît ponderea ţărilor lor. Obiectivul: să aducă apa la morile lor.

Strategia poloneză este paradigmatică şi nu doar prin rolul activ al ministrului său de externe în faţa opiniilor publice din alte ţări. În contextul preşedinţiei sale europene, în al doilea semestru al anului 2011, Varşovia şi-a multiplicat sprijinul în centrele de relaţii internaţionale poloneze şi a subvenţionat zeci de evenimente în întreaga Uniune, pentru a plasa priorităţile poloneze în centrul discuţiilor la Bruxelles şi în alte capitale naţionale. MAE polonez are o importantă unitate de analiză, cu un personal de cinci ori mai mare decît cel al Spaniei, aspirînd la dublarea capacităţii sale anul viitor. Idei, propuneri şi o participare activă la gîndirea europeană, mai presus de negocierile dintre guverne, ocupă un loc central în strategia Poloniei.

Criza actuală scoate în evidenţă creşterea interdependenţei între statele membre ale UE; modul de a trata problemele în acelaşi limbaj şi stil tradiţional, sau abordarea negocierilor bilaterale într-o manieră clasică, sînt depăşite în momentul actual. Limbajul diplomatic care triumfă în Europa, singurul care poate ţine piept politicii faptelor consumate şi “directoratului” celor trei mari (Germania, Franţa şi Marea Britanie) nu se mai poate limita la cercurile interguvernamentale de la Bruxelles, la summituri şi la ambasade. Este vorba de un nou stil direct şi lipsit de teamă de a intra într-o confruntare de idei, care nu mai consideră diplomaţia un schimb de interese prestabilite de capitalele naţionale.

Politica externă europeană începe să devină un exerciţiu comun de analiză, de creare de opinie şi de poziţii. Nu este suficient să fie enunţată o poziţie proprie pentru ca apoi să fie negociată. Este necesar să fie concepute şi argumentate ideile, într-un spaţiu european de opinie, în faţa guvernelor, mass-mediei, analiştilor şi cetăţenilor altor state, în colaborare cu alte diplomaţii, dar şi cu protagonişti sociali, economici şi mediatici.