Un nou “fitil” al iredentismului maghiar

Astăzi ar urma ca, într-o festivitate desfăşurată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, să se semneze “Charta Culturală a Minorităţilor Na-ţionale Clujene – Kolozvár, Cluj, Klausenburg, Klojznburg” (după cum este denumită ea, cel puţin în exemplarul în limba română pe care l-am primit prin bunăvoinţa unei persoane). Evenimentul a fost anunţat de d-na Hegedüs Csilla, vicepreşedintă, şefa Departamentului pentru cultură al UDMR, şi care ar urma să fie semnată de reprezentanţii unor instituţii culturale şi ai minorităţilor naţionale clujene. Înţeleg că ar fi vorba de “persoane fizice, organizaţii şi instituţii publice de cultură” din Cluj-Napoca. Nu mă pot opri să nu-mi amintesc că de programele şi bu-getul unor instituţii şi organisme culturale din Cluj-Napoca răspunde tot o activistă a UDMR, d-na viceprimar Horváth Anna, mîna dreaptă a d-lui primar Emil Boc.

După cum observaţi din titlul acestei Charte (o “convenţie-cadru”), autorii, de la UDMR, refuză numele oficial al municipiului nostru, Cluj-Napoca, în înşiruirea în diverse limbi el apărînd pe locul doi, deşi majoritari sînt românii, şi doar cu numele Cluj. N-ar fi chiar un “capăt de ţară” (veţi spune): s-ar putea ca persoanele fizice şi instituţiile cul-turale să remarce faptul şi să-l corecteze la timp. Numai că, citind cu atenţie textul, m-am convins că “înăuntru-i leopardul”, că nu este vorba despre simple stîngăcii de traducere din maghiară în română, ci de “fitile” care, odată devenite text oficial, ar putea fi folosite în anumite scopuri. Spre exemplu, chiar din al doilea alineat, ni se spune că noi avem, în România, o “diversitate culturală care contribuie la întă-rirea caracterului multinaţional al societăţii” – exact cererea insis-tentă a UDMR şi a celorlalte organizaţii politice şi social-culturale maghiare ca în Constituţia României să se statueze caracterul multinaţional al ţării.

Pentru zăpăcirea cititorilor textului, Charta pretinde un dialog intercultural bazat exclusiv pe anumite charte, convenţii şi decla-raţii internaţionale puse de-a valma, în aşa fel încît să nu ştii unde este vorba despre obligaţii internaţionale, unde doar de simple “declaraţii”, şi cum anume se pot ele interpreta. Dar mai grav este un fapt simplu: nu se spune o io-tă despre Constituţia şi legile României! Oare de ce?!

Nu ştiu cît de naivi sau de oportunişti sau de strîmtoraţi fi-nanciar sînt (vor fi semnatarii acestei charte, care depind financiar, în mare măsură, de reprezentanta UDMR în Primăria Cluj-Napoca, d-na vice-primar Horváth Anna. Dar nu pot să uit că, specifică multora le este superficialitatea în lecturarea unor astfel de texte, în care trebuie să urmăreşti ce “şopîrle” au fost incluse. Acesteia i se adaugă un anume snobism “european” şi oportunismul tradiţional, glazurat cu nevoia de a respecta “corectitudinea politică” (de care credeam că am scăpat după 1989).

Deci, nu m-ar mira dacă o seamă de reprezentanţi ai “intelighenţiei” româneşti clujene să semneze pe nemestecate această chartă, inclusiv, punct cu punct, aşa-numitul “plan de acţiune”. Se vorbeşte des-pre “crearea spaţiilor destinate dialogului intercultural, respectiv extinderea posibilităţilor pentru realizarea acestora”. Dacă asta este problema, de ce s-a creat la Cluj-Napoca, cu banii Budapestei, Universitatea “Sapientia”?! Se preconizează “dezvoltarea abilităţilor necesare convieţuirii într-un mediu intercultural (s-a înlocuit “multicultural” cu “intercultural” – de ce? – nota mea), prin perfecţionarea mij-loacelor de predare şi învăţare specifice acestui scop”. Ce-aţi înţeles? Că în şcolile româneşti va trebui introdusă învăţarea limbii maghiare – sau că maghiarii vor accepta şcoli în care să existe, depotrivă, şi cla-se româneşti, şi clase maghiare?! Se vorbeşte despre “sporirea deschide-rii funcţionarilor şi instituţiilor publice faţă de nevoile comunităţior multiculturale”. Adică, va trebui introdusă obligativitatea ca în fiecare instituţie publică maghiara să fie limbă oficială? Se preconi-zează “stabilirea de parteneriate cu reprezentanţii mass-media care activează în domeniul culturii”. Ce-ar însemna asta? Şi cine ar plăti pentru asta? Şi cum rămîne cu independenţa presei?

Spre final, apar pretenţii şi mai ciudate. Se cere o “platformă de monitorizare interculturală” – adică un fel de cenzură, ca s-o spun pe şleau, o cenzură înafara Constituţiei şi legilor României. Se mai vorbeşte despre necesitatea finanţării “cu prioritate” a programelor culturale. Nu, zău! Vasăzică, domnul primar nu va putea include pe lista priorităţilor nevoile de apă, canalizare, străzi, iluminat, programele economice, creşe, grădiniţe, sănătate, de reducere a şomajului, reinserţia socială şi profesională etc. – nu, pentru Kolozvár prioritatea vor fi programele multiculturale – adică maghiare.

De fapt, problema problemelor este alta: de ce era nevoie de această chartă, de vreme ce Constituţia şi legile României prevăd condiţii de multiculturalitate pe care alte state europene nu le au – nici Ungaria coetnicilor maghiari?! Simplu: ne aflăm în faţa unor acţiuni concertate de Budapesta prin felurite partide şi organizaţii maghiare din România. PPMT cere modificarea Tratatului româno-ungar, pentru a garanta autonomia pe criterii etnice; UDMR cere şi el partidelor româneşti o în-ţelegere pentru “respectarea” actualelor privilegii ale maghiarilor români, pînă la schimbarea Constituţiei; Guvernul Ungariei va sponsoriza o echipă de fobal secuiască, pentru a deveni campioana României; la gra-niţa cu România, Budapesta va construi un gard de sîrmă ghimpată; la Cluj-Napoca se inventează o chartă care reia vechile principii interbelice ale ardelenismului ( transilvanismului ş.a.

Eu, cînd e vorba de “intelighenţia” românească şi talentele sale de “coadă de topor”, suflu şi-n iaurt. Nu uit că, în iunie 1989, o sumă de intelectuali români din Diaspora au semnat la Budapesta o declaraţie care concepea Transilvania drept un spaţiu al “complementarităţii” dintre România şi Ungaria, “disidenţii” din ţară au aplaudat-o, iar domnul rege Mihai de Hohenzollern (şi el multicultural şi multietnic) o accepta, tronul fiind mai important decît graniţele reale ale unei Românii naţionale, suverane, independente şi unitare…

Ilie CĂLIAN