Un nou DOM-TOM* pe uscat

RADU VIDA

radu vidaPe zi ce trece, convingere mea că nu sîntem egali este tot mai fermă. Şi, ca să fiu cinstit pînă la capăt, nici şansele nu sînt egale pentru toţi.
Comparaţia pe care urmează s-o fac nu este forţată şi, sper, va aduce un plus de argument la cele afirmate mai sus.

Moartea din Carpaţi.
Numai asumîndu-şi o asemenea poreclă şi e clar pentru toată lumea că mintea-ţi, cîtă e, rătăceşte pe veşnicele plaiuri alea violenţei, că şi dacă ai ceva în cap, e prea puţin pentru a te considera egal cu semenii. Forţa brută. Lovirturile din orice pziţie. Cruzime. Şi „ucidera adversarului” sînt elementele care-i coordonează mintiuca. Şi sufletul. Cătălin Moroşanu se bate cu toată lumea. Şi, mai nou, cu sine însuşi. Vrînd să părăsească Sala de K1 pe care o are şi să se vîre în politichia mare. Că în… cea mică e deja: consilier judeţean. Vrea, cum spunea, să se facă deputat. Nu premier, nu preşedinte. Ci deputat. Fixaţia asta mă face să nu mai comentez nimic la adresa… morţii pregătite celei mai fine meserii care l-a consacrat (mardeala făr’ de reguli şi consecinţe). Doar să urez succes alegătorilor care, neîndoielnic, vor da cu pumnu-n urne, numai să fie! Să iasă cadindatul! Cu aşa un element în Parlament, putem spera la noi şi noi victorii pe tărîmul… altora.

Un asemenea tărîm, al altora, visează un om mult mai fin din Hexagonul cu mai mult de… şapte laturi. Spun asta pentru că, se ştie, Franţa are atîtea teritorii peste mări, încît nu-i scapă decît Antartica, unde n-are graniţe cu alţii. Coloniilor bune de jumulit s-a gîndit iubitul lor preşedinte, Hollande, să mai adauge cîteva. Cum nu mai sînt nici Galapagos-uri nici Guynei, nici Polinezii libere s-a gîndit să-i „păcălească” pe cei din Zona Euro. Şi micul Francois a lansat ideea de a forma în aceste teritorii un guvern. Care să aibă un premier. Şi un preşedinte. Ales prin impunere franceză. Dar, zice preşedintele tuturor burlacilor, nici un „buget specific” n-ar strica. Franţa să dea cît mai puţin din punguţă şi să ia cît mai mult.Cam cum face cu fondurile comunitare de acum. Gîndul preşedintelui Hollande nu-i rău deloc. Dacă iese Anglia din afacerea UE, rămîne Germania cu ţările emergente. Iar Franţa se lipeşte de 19 supuşi în Zona Euro. Ca şef, nu? Grecia? Ar rămîne atîrnată de funie. Şi, pînă la urmă, să se spele Germania pe cap cu ea.

Ş-atunci, vin şi-ntreb: cum poţi să aduci ciomăgarii în Parlament şi să speri că te integrezi în lumea bună a Evropei? Şi cum poţi da credit unui Hollade de doi bani, care calcă totul în picioare. Şi construcţie europeană, şi vestita ţîpuritură egaliltate, fraternitate, libertate.

E clar că nu sînt şanse egale pentru un universitar, să spunem, care ar fi capabil să facă ceva în Parlamentul României. Nu are nici banii, nici tupeul celui Cătălin-File-de-Local-Combat. Cu mardeiaşii adunaţi din sîngele adversarilor şi cursanţilor mutanţi îşi plăteşte Moroşanu „moartea” de la Drept. Că-i… ştudinche, nu aşa! Şi zice că vrea să rămînă „persoană publică”. Din bani murdari, înn colonii şi armament îşi… arădică castel (şi) în Spania mesieur Hollande. Şi visează noi şi noi colonii.

Ei pot, din păcate să-şi ducă visele onirice la bun sfîrşit. Şi să nu se trezească dimineaţa, cu mîinile-n oliţă, suspinînd şi piţigîndu-se, cum că a fost sau nu adevărat.
A fost! Sau va fi?

* Departement d’outre mer-Territoire d’outre mer – în traducere liberă, coloniile actuale ale Franţei

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.