Un nou dezastru pe Calea ferată

AUR solicită demisia ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în condiţiile în care noaptea trecută, trenul Mangalia – Arad, având printre pasageri 30 de copii care se întorceau dintr-o tabără, a staţionat timp de nouă ore în câmp, „fără apă, fără mâncare, fără aer condiţionat”.

„Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor solicită demisia ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, ca gest minim şi firesc de asumare a responsabilităţii, în condiţiile în care noaptea trecută trenul Mangalia – Arad, având printre pasageri 30 de copii care se întorceau dintr-o tabără, au fost nevoiţi să staţioneze timp de nouă ore în plin câmp. Fără apă, fără mâncare, fără aer condiţionat!”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Copreşedintele AUR Claudiu Târziu afirmă că, în orice ţară din lumea civilizată, ministrul Transporturilor ar fi trebuit deja să-şi fi dat demisia sau să fie demis.

„În orice ţară din lumea civilizată, factorul suprem de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor ar fi trebuit deja să-şi fi dat demisia sau să fie demis. S-a întâmplat în numeroase alte cazuri când, pentru evenimente cu un impact mult mai mic, miniştrii şi-au asumat şi au plecat acasă”, susţine Târziu.

Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti – Constanţa a fost blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri din cauza din cauza tamponării a două trenuri private de marfă, iar trenurile care fac legătura cu staţiunile de pe Litoral au circulat pe rută deviată.

Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.

Joi, în jurul orei 11,00, CFR SA a anunţat că trenurile de călători care circulă spre şi dinspre Litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti – Constanţa, însă pe intervalul de staţii Ovidiu – Feteşti – Bărăganu garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut