Un nou accident de circulație pe drumul groazei

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc, marți seara, la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre Cluj-Napoca.

Din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs între două autoturisme care circulau din sensuri opuse. ”Conform verificărilor preliminare, conducătorul auto care se deplasa dinspre Huedin înspre Cluj-Napoca ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism.
Anterior pătrunderii pe sensul opus, un alt participant la trafic ar fi efectuat un viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu, pe sensul de deplasare Oradea-Cluj”, a precizat IPJ Cluj.

La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul Serviciului Ambulanța Județului Cluj. Într-unul dintre autoturisme, salvatorii au găsit o tânără care acuza dureri la un membru inferior. S-a acționat cu echipamentele speciale pentru a acorda primul ajutor calificat și pentru a o evacua din autoturism fără a-i agrava posibilele leziuni suferite. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Alte patru persoane au mai fost consultate la fața locului, dintre care două au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
„Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanelor implicate în accident și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier”, a anunțat ISU Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut