Un important proiect, pentru învăţarea tehnicilor tradiţionale, a fost implementat la ASDR Dezmir

Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale Dezmir devine, oarecum, emblematică prin acumulările faptice înregistrate în cei 12 ani de activitate neîntreruptă pentru promovarea şi învăţarea tehnicilor tradiţionale din milenara istorie a gospodăriilor satului românesc. Şi cum recuperările nu sunt deloc uşoare, la Dezmir, o mână de sufletişti au găsit suficiente poteci ale trecutului de unde au adus în micuţul atelier – muzeu, amplasat în două săli ale şcolii din localitate, nu doar efigii ale trecutului, ci şi tehnologiile îndepărtatului timp, adică meşteşugurile ce au generat modernismul de azi.

Şi cum interesul doamnei prof. Viorica Rusu şi a colaboratorilor săi pentru iniţierea de proiecte menite să reînvie şi să transmită tinerilor tradiţiile, obiceiurile şi îndeletnicirile vechi ale satului, nu poate fi dimensionat decât prin fapte, în ianuarie a c, a fost lansat proiectul: ,, Promovarea şi învăţarea tehnicilor tradiţionale de ţesut, olărit şi pictură pe lemn”.

Acest proiect, co – finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a fost implementat prin asociere cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi a oferit elevilor din clasele 1 – 8 şi cadrelor didactice posibilitatea de a participa gratuit la atelierul de lucru, la şezători şi tabere organizate la Atelierul de Meşteşuguri al Asociaţiei pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale Dezmir.

Obiectivul principal a constat în promovarea a trei meşteşuguri tradiţionale în rândul participanţilor prin facilitarea transferului de cunoştinţe de la meşteri vârstnici, cu multă practică şi experienţă în atelierele de ţesut, olărit şi pictură tradiţională pe lemn.

Pe parcursul implementării, Asociaţia a colaborat permanent cu şcolile din Apahida, Dezmir, Sânnicoara, Borşa, Ciurila, Feleacu, Jucu, Baciu, Petreştii de Jos şi Ploscoş.

În aceste unităţi de învăţământ s-au desfăşurat campanii de promovare a acestor meşteşuguri tradiţionale, urmate de ateliere practice de lucru la război, de modelat lut şi de pictură pe lemn, la care au fost prezenţi 640 de elevi şi 35 de cadre didactice din cele 11 şcoli nominalizate.

Din prezentarea făcută vineri de preşedinta ASDR Dezmir, doamna prof. Viorica Rusu, la finalizarea proiectului, unde a fost prezent şi primarul comunei Apahida, domnul Grigore Fati, care a felicitat ASDR – ul pentru împlinirile de până acum, am reţinut că pe lângă migăloasele activităţi de promovare a patrimoniului cultural rural, Asociaţia a lansat în şcoli un concurs de eseuri ,, Obicei tradiţional din satul meu”. Acest concurs a fost evaluat de specialişti ai Muzeului Etnografic, iar premianţii au beneficiat de o tabără de cinci zile desfăşurată la atelierul ASDR. Pentru cadrele didactice implicate, a fost organizată o ,, Şezătoare” de relaxare.

De asemenea, reuşita proiectului a fost sintetizată prin editarea celor trei ghiduri de Ţesut, Olărit şi Pictură pe lemn, în conceperea lor pornindu-se de la cunoştinţele moştenite, s-au consultat cărţi şi materiale disponibile şi s-au analizat materialele filmate, pozele făcute pe parcursul activităţilor cerute de acest proiect.

Putem concluziona că prin eforturile echipei de implementare a acestui interesant şi util proiect coordonat de Viorica Rus şi avându-l ca instructor la olărit pe meşterul Ştefan Ţucudean, la ţesut pe Virginia Damian, pictură pe lemn Ana Kelemen, responsabil beneficiar Livia Filip, responsabil financiar Lucia Pop, animator tabără Alexandra Dobra şi Cipriana Sas la comunicare, mulţi tineri ştiu, acum, să frământe şi să dea forme lutului, se pot convinge şi ei că aforismul conform căruia…singurul război din care umanitatea a avut de câştigat rămâne războiul de ţesut, iar pictura pe lemn, dacă îl cităm pe Blaga, poate fi…,, un amestec de culoare cu o doză de suflet”.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.