Un coşmar pentru mii de clujeni: DJ 150

Locuitorii din satele străbătute de drumul judeţean 150 se plâng de starea proastă în care se află această cale de comunicaţie.
Sătenii din Mociu, Frata, Ceanu Mare şi Viişoara susţin că drumul e plin de gropi şi, cu toate că li s-a promis de mai mulţi ani că se va moderniza, până acum nu s-a făcut nimic în acest sens.
Consiliul Judeţean Cluj a anunţat toamna trecută că la DJ 150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu au demarat lucrările de reabilitare și modernizare, ca parte a unui amplu proiect ce vizează un tronson cu o lungime totală de 39,7 kilometri, de la kilometrul 0+600 până la kilometrul 40+300. Până acum însă firma Kiat, câştigătorul licitaţie pentru modernizarea acestui tronson de drum, a reuşit doar să facă o serie de plombări şi mici lucrări de întreţinere. Cu toate acestea, din cauza îngheţului şi dezgheţului din această iarnă, drumul e din nou plin de gropi. Primarul comunei Frata, Vasile Trif a declarat că din informaţiile pe care le are, firma Kiat va demara lucrările pentru modernizarea DJ 150 în aproximativ trei săptămâni. Totodată, reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj dau asigurări că locuitorii din comunele amintite mai sus vor avea parte de un drum modern, precizând că termenul de executare a lucrărilor este de doi ani. „Lucrările au demarat prin executarea de casete pentru lărgirea căii de rulare existente la 6 metri, cu repoziţionarea axului drumului, şi la mai mult de 6 metri în curbe, pe raza localităţii Frata, de la kilometrul 26+650 la kilometrul 29+500, urmând ca, ulterior, să se execute lucrări de aşternere a primului strat de asfalt pe acest sector. Importanţa executării cu prioritate a lucrărilor pe acest tronson de drum este determinată de gradul înaintat de uzură al acestuia, cu efecte negative asupra desfăşurării în bune condiţii a traficului rutier’’, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.
Drumul judeţean 150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu este inclus în Programul de investiţii privind lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene, lucrări finanţate din creditul de 50 de milioane de euro contractat în acest scop de Consiliul Judeţean Cluj. Lucrările sunt executate de Asocierea Kiat Group Construct SRL –Tehnic Asist SRL –Damar Consult SRL. Bugetul alocat acestui proiect este de 34.805.018,05 lei, fără TVA.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.