Un clujean a „scos” peste 11.000 euro de la o bancă

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anunţat că negocierile dintre consumatori și bănci se pot desfășura inclusiv prin e-mail și telefon, iar prin această modalitate un clujean care a apelat la CSALB a reuşit să obţină de la bancă aproape 11.500 euro.

Conform CSALB, un clujean a luat un credit de nevoi personale cu ipotecă în anul 2008, şi a apelat la Centru, prin intermediul avocatului. Negocierile dintre el și bancă au fost intermediate de conciliator prin telefon și e-mail, iar în urma acestora s-a obținut restituirea comisionului de analiză dosar, restituirea comisioanelor de administrare credit încasate de instituția bancară și eliminarea pe viitor a comisionului de administrare credit. În total, beneficiile pentru clujean au fost de 11.436 euro.

CSALB afirmă că, în ciuda pandemiei de coronavirus, negocierile dintre consumatori și bănci se pot derula prin e-mail și telefon, iar numărul de cereri și de dosare formate în ultimele două săptămâni a fost apropiat de cel dintr-o perioadă normală. “În săptămâna când a fost declarată pandemia, CSALB a primit 30 de cereri din partea consumatorilor, iar băncile au format 14 dosare de negociere cu aceștia. În săptămâna când a fost decretată starea de urgență (16-20 martie), au fost înregistrate 36 de cereri și s-au format 10 dosare. Într-o săptămână normală aveam aproximativ 40 de cereri și 12 dosare formate după acceptarea cererilor de către bănci. (…) Acest lucru arată avantajul metodelor de negociere la distanță, prin intermediul aplicației IT de care dispunem din vara anului 2018 și datorită mijloacelor online.”, spune Liviu Fenoghen, directorul CSALB

De la începutul anului și până în 20 martie, CSALB a primit 504 cereri din care s-au format până acum 141 de dosare de conciliere. De remarcat că 41 cereri au fost soluționate amiabil de comercianți după sesizarea CSALB (prin negociere directă, adică nu a mai fost deschis un dosar de conciliere). În 2019, până în 22 martie, CSALB primise 454 de cereri, din care se formaseră 136 de dosare, iar 46 de cereri au fost soluționate amiabil.

Salutăm deciziile băncilor comerciale care au anunțat că vin în sprijinul consumatorilor afectați de criza generată de virusul COVID-19. Totodată, le reamintim atât instituțiilor bancare și IFN-urilor, cât și consumatorilor, că CSALB dispune de infrastructura necesară prin care pot fi negociate și alte măsuri individuale pentru consumatorii care întâmpină probleme în plata ratelor sau în derularea contractelor cu banca/IFN-ul.”, spune Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Articole din aceeasi categorie