Un an nou şcolar, deschis şi la Penitenciarul Gherla

O festivitate de deschidere a anului şcolar 2016-2017 a avut loc luni, 12 septembrie, şi la Şcoala Profesională care funcţionează în incinta Penitenciarului Gherla.

Potrivit reprezentanţilor penitenciarului, în acest an şcolar au fost înscrise 47  persoane private de Penitenciarul Gherlalibertate, iar procesul de învăţământ va fi susţinut de 14 cadre didactice.

Elevii din penitenciar vor fi repartizaţi pe următoarele nivele de învăţământ: nivel primar – 14 persoane private de libertate; nivel gimnazial – 11 persoane private de libertate; nivel profesional – 11 persoane private de libertate (clasa a X-a şi a XI-a, specializarea construcţii şi lucrări publice).

La Secţia Exterioară Cluj-Napoca, noul an şcolar va fi deschis marţi, 13 septembrie. Aici vor fi organizate cursuri pentru învăţământul primar, conform programului „A doua şansă”, cursurile acestei forme de pregătire fiind urmate de 11 persoane private de libertate – femei.

„Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, fiind una dintre modalităţile de sporire a şanselor de reintegrare în societate şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, prin transmiterea unor valori fundamentale şi formarea unor deprinderi şi atitudini care să determine un comportament prosocial” – precizează reprezentanţii Peniutenciarului Gherla, într-un comunicat remis, luni, presei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.