UMF „Iuliu Hațieganu”, în topul universităților de profil

Rezultatele obținute la examenul național de intrare în rezidențiat clasează UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca pe primul loc în topul universităților de profil, cu cea mai mare rată de promovare și cele mai multe punctaje de peste 90%, la toate cele trei domenii – relevă raportul rectorului prof. dr. Anca Dana Buzoianu, prezentat în ședința de Senat de la sfârșitul lunii martie.

Același raport amintește că UMF Cluj a fost listată, „în unele cazuri chiar în premieră”, în cele mai importante clasamente internaționale, alături de cele mai bune universități din lume. De asemeni, UMF „Iuliu Hațieganu” a fost cooptată în consorțiul universitar Neurotech EU, alături de șapte dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa și din lume, fiind singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în Alianța Universităților Europene.

Potrivit prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de candidați internaționali din ultimii 6 ani și rămâne în continuare universitatea cu cei mai mulți studenți străini, cu aproape 3.000 de studenți, care provin din 62 de țări de pe 6 continente.

„În ceea ce privește cercetarea științifică, în universitatea noastră s-au derulat 81 de proiecte de cercetare, în valoare totală de aproape 90 de milioane de lei. De asemenea, pentru a facilita și a crește performanța cercetării în domeniul farmaceutic, am investit 30 de milioane de lei în înființarea Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului. Am fost printre primele instituții din țară care s-au implicat în susținerea comunității, de la primele semne ale epidemiei de COVID-19, prin sprijinirea spitalelor, a personalului medical și a persoanelor vulnerabile, cât și la nivelul comunității academice. Pentru tot efortul depus în combaterea pandemiei, am fost distinși de  președintele României cu «Ordinul Meritul Sanitar» în grad de Cavaler și am fost menționați la capitolul «Exemple de bune practici» în raportul Curții de Conturi privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență” – a arătat, în raportul său, rectorul UMF Cluj.

Același document amintește și că UMF „Iuliu Hațieganu” a semnat contractul de parteneriat cu UNESS International, pentru accesul studenților francofoni la platforma educațională digitală franceză SIDES NG.

„Anul 2020 nu va fi despre ce am pierdut din cauza pandemiei, ci despre cum am răspuns la provocările acesteia și despre soluțiile pe care le-am găsit împreună. Consider că tot ce am realizat în 2020 poate reprezenta un model pentru anii ce vin, un început pentru ce trebuie să clădim în continuare” – a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut